La sfîrşitul săptămînii trecute, compania britanică "V-TOL" ("Vertical Take-off and Landing") a prezentat la Sala Mare a Naţionalului spectacolul Without Trace - experiment reuşit de "dance-cinema".

O blondă semănînd cu prinţesa Diana părăseşte apartamentul prietenului ei, anunţînd că se întoarce la ora 2... Ceea ce vedem este, de fapt, amintirea acestui moment, aşa cum revine ea în "filmul interior" al celorlalţi: "Beth", femeia dispărută, suferă un accident de maşină şi moare. Singurul mod de a o readuce în faţa ochilor este replay-ul memoriei/imaginaţiei fiecăruia. Pe o poveste care datorează mai mult cinematografului decît dansului sau teatrului, Without Trace este o radioscopie rafinată a aşteptării şi absenţei: dansul, muzica, dialogul şi imaginea video intervin exact pentru a contura stări mai curînd evanescente. Dansatorii sînt, pe rînd, actori de film şi teatru, iar undeva în spatele lor, un jazz-band susţine live acţiunea. Lucrul cel mai impresionant din acest "simultan" de patru arte este însăşi concepţia spectacolului: felul în care el se articulează decupînd momentele dramatice şi folosind - cu o virtuozitate la milimetru - convergenţele imagine-text-muzică-mişcare. Decorul este funcţional, mulţimea cortinelor pe care sînt proiectate fragmentele video marcînd o foarte excitantă ieşire din spaţiul de joc într-o realitate ce pare în acelaşi timp imediată şi ipotetică. Tensiunea permanentă între "deja-întîmplat" şi "gata-să-se-întîmple" este mereu la un pas de emoţie. Ideea finală este că, atunci cînd cineva dispare "fără urmă", lasă urme profunde în toţi cei care l-au cunoscut. Prin acest spectacol precis şi complex, "V-TOL" ne descoperă lumea contemporană într-un mod infinit mai provocator decît multe din piesele, filmele şi coregrafiile văzute pînă acum. Este o recompensă suficientă. Alex. Leo ŞERBAN

La sfîrşitul săptămînii trecute,