Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moartea coaliţiei

Publicat in Dilema Veche, sâmbătă 1 aprilie 2000 ·

Perioada pre-electorală are o frumuseţe aparte pentru observatorul politic. Se poate simţi mirosul de furtună în aer, aşa cum uraganele sînt precedate de un foşnet surd. Este o perioadă în care zvonistica atinge paroxismul, indivizi şi individe care vor să pară bine informaţi te asigură că deţin informaţii venite direct de la cutare cabinet unu şi care anunţă mutaţii evident spectaculoase şi la fel de evident radicale. Se perindă variante diverse, de la partide scapă fel de fel de scenarii care de cele mai multe ori apar într-un colţişor de ziar, pentru a verifica reacţiile celor interesaţi. Toată această agitaţie are un suport real: legăturile directe, fire mai mult sau mai puţin roşii, între căpeteniile formaţiunilor politice funcţionează acum din plin, eşaloanele secunde vehiculează diverse variante de evoluţie şi o aşteaptă pe cea hotărîtă la vîrf pentru a o susţine cu entuziasm. Pentru că nimic nu e sigur. Sistemul politic din România este astfel alcătuit încît alegerile nu dau şi un guvern sigur. Negocierile, tratativele, împăcările şi trădările joacă un rol cel puţin la fel de important în configuraţia guvernamentală finală. Uneori, după insistenţa cu care revine o anumită ipoteză pe canalul zvonistic poţi să-ţi dai seama dacă este sau nu ceva serios. De foarte multe ori zvonul se dovedeşte întemeiat prin ieşirea la rampă în mod deschis a unor lideri. Astfel încît, după îndelungata campanie de zvonuri şi presupuneri, declaraţia liderului PNL Valeriu Stoica prin care invita ApR să participe împreună la viitoarea guvernare nu a mai surprins pe nimeni. Dacă pînă acum se vorbea despre o alianţă pur electorală, ministrul Justiţiei face acum un pas înainte: propune o configuraţie de guvern de după 2000, din care ar urma să lipsească PDSR. Ideea nu este nouă. Pe cînd era în floarea mandatului de premier, Radu Vasile a lansat-o într-o formă inabilă: strîngere

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elevii de clasele primare sunt excluși de la olimpiadele și concursurile școlare 2025, potrivit unui ordin semnat de Daniel David

HotNews acum 2 ore
Elevii de clasele primare nu pot participa la nicio olimpiadă sau concurs naţional, în anul şcolar 2024-2025. Potrivit calendarului oficial anunţat recent de ministerul Educației, competiţiile sunt dedicate doar elevilor din învățământul secundar, s

TikTok nu mai funcţionează în SUA: ce mesaj au primit utilizatorii

Wall-Street.ro acum 2 ore
Reţeaua de socializare TikTok a încetat să mai funcţioneze în Statele Unite, după ce Curtea Supremă a confirmat o lege adoptată anul trecut de Congres, care obliga platforma să se disocieze de societatea-mamă, ByteDance din China, sau să fie închisă

Armistiţiul dintre Israel şi Hamas a intrat în vigoare duminică, iar luptele au încetat; Forţele israeliene au început să se retragă din anumite zone din Gaza, potrivit presei pro-Hamas

News.ro acum o ora
Un acord de încetare a focului între Israel şi Hamas în Fâşia Gaza a intrat în vigoare duminică, după o întârziere de aproape trei ore, marcând o pauză în conflictul de 15 luni care a adus devastare şi schimbări politice majore în Orientul Mijlociu

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză: Câştigul salarial mediu net lunar va creşte cu 6,2% în 2025. Câştigul real se va majora cu 1,6%

Ziua News acum 30 minute
Câştigul salarial mediu net lunar se va majora în 2025 cu 6,2%, până la 5.355 lei, iar cel real va creşte cu 1,6%, conform Prognozei 2024-2028, varianta de toamnă, a Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză. În 2026, câştigul salarial mediu net l

Rezultat fabulos pentru Gabi Ruse la Australian Open! Românca este în sferturi la dublu după un meci absolut incredibil

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
continuă aventura la primul turneu de Grand Slam al anului, la Australian Open. Eliminată în turul al doilea de la simplu, Ruse a obținut noaptea trecută calificarea în sferturile de finală ale competiției la dublu, fiind la un meci distanță de a eg

Alcaraz ajunge în sferturile de finală ale Australian Open după retragerea lui Draper

Mediafax acum 38 minute
Carlos Alcaraz s-a calificat în sferturile de finală ale Australian Open, după ce adversarul său britanic Jack Draper s-a retras în timpul meciului din optimile de finală, din cauza unei accidentări. Draper se afla în urmă cu 7-5, 6-1 când a ceru pa

Rusia spune că forţele sale au capturat două aşezări în regiunea Doneţk din estul Ucrainei

News.ro acum 2 ore
Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă că forţele ruse au preluat controlul asupra a două noi aşezări în regiunea Doneţk din estul Ucrainei, continuând avansul avansul lor constant, transmite Reuters. Conform declaraţiei ministerului, forţele

Cinci tineri ucraineni rătăciți în Munţii Maramureşului, pe unde au trecut granița, recuperați de salvamontiști după 11 zile în frig

Adevarul acum 2 ore
Salvatorii montani ai SPJ Salvamont Maramureș au încheiat cu succes o misiune începută în noaptea de sâmbătă și derulată până spre orele dimineții de duminică pentru găsirea și recuperarea a cinci cetățeni ucraineni rătăciți în munți.

Cincisprezece persoane urmărite naţional şi internaţional, depistate în ultimele 24 de ore

G4Media acum 49 minute
Poliţia Română a depistat, în ultimele 24 de ore, 15 persoane urmărite naţional şi internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 35 de măsuri preventive, transmite Agerpres. „În ultimele 24

Cum verifici online care sunt cele mai bune tarife la energie electrică în 2025

HotNews acum 2 ore
Tarifele pe care le plătim la electricitate sunt plafonate de către stat încă din 2022, când a început o criză a prețului energiei în toată Europa. Legislația aflată în prezent în vigoare prevede că plafonarea va expira la 31 martie 2025, când prețu

Vremea

București
acum

dum.

1°/6°
lun.

2°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/7°
Iasi
acum

dum.

3°/6°
lun.

2°/11°
mar.

3°/9°
mie.

2°/7°
Constanta
acum

dum.

3°/8°
lun.

4°/7°
mar.

6°/8°
mie.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-2°/1°
lun.

0°/7°
mar.

2°/6°
mie.

2°/4°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/1°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/6°
mie.

2°/5°