Perioada pre-electorală are o frumuseţe aparte pentru observatorul politic. Se poate simţi mirosul de furtună în aer, aşa cum uraganele sînt precedate de un foşnet surd. Este o perioadă în care zvonistica atinge paroxismul, indivizi şi individe care vor să pară bine informaţi te asigură că deţin informaţii venite direct de la cutare cabinet unu şi care anunţă mutaţii evident spectaculoase şi la fel de evident radicale. Se perindă variante diverse, de la partide scapă fel de fel de scenarii care de cele mai multe ori apar într-un colţişor de ziar, pentru a verifica reacţiile celor interesaţi. Toată această agitaţie are un suport real: legăturile directe, fire mai mult sau mai puţin roşii, între căpeteniile formaţiunilor politice funcţionează acum din plin, eşaloanele secunde vehiculează diverse variante de evoluţie şi o aşteaptă pe cea hotărîtă la vîrf pentru a o susţine cu entuziasm. Pentru că nimic nu e sigur. Sistemul politic din România este astfel alcătuit încît alegerile nu dau şi un guvern sigur. Negocierile, tratativele, împăcările şi trădările joacă un rol cel puţin la fel de important în configuraţia guvernamentală finală. Uneori, după insistenţa cu care revine o anumită ipoteză pe canalul zvonistic poţi să-ţi dai seama dacă este sau nu ceva serios. De foarte multe ori zvonul se dovedeşte întemeiat prin ieşirea la rampă în mod deschis a unor lideri. Astfel încît, după îndelungata campanie de zvonuri şi presupuneri, declaraţia liderului PNL Valeriu Stoica prin care invita ApR să participe împreună la viitoarea guvernare nu a mai surprins pe nimeni. Dacă pînă acum se vorbea despre o alianţă pur electorală, ministrul Justiţiei face acum un pas înainte: propune o configuraţie de guvern de după 2000, din care ar urma să lipsească PDSR. Ideea nu este nouă. Pe cînd era în floarea mandatului de premier, Radu Vasile a lansat-o într-o formă inabilă: strîngere