Oedip, ucigîndu-şi tatăl, căsătorindu-se cu mama sa şi făcînd copii împreună, acţiona inconştient şi involuntar, dirijat de un Destin "manipulat" de zei, aceiaşi zei care vor declanşa, drept pedeapsă, o cumplită molimă în cetatea Tebei; Destinul a împins-o apoi pe Iocasta, mama incestuoasă, la sinucidere şi pe Oedip, fiul asasin şi incestuos, la automutilare. Astfel a luat naştere una dintre cele mai cutremurătoare tragedii ale Antichităţii, datorată lui Sofocle. Soarta lui Oedip produce, de peste două mii de ani, unor generaţii succesive de spectatori, emoţii răscolitoare, acea stare de purificare, prin milă şi groază, pe care cei vechi au numit-o catharsis. Cînd vedem, însă, în zilele noastre, la televizor, făpturi patibulare care şi-au violat mama sau fiica minoră, nu ne înfioară vreo emoţie, nu trăim vreun catharsis . De faptele acestor monştri este vinovat un singur zeu: Alcoolul, care,

la rîndul său, acţionează pe fondul unei structuri pre-umane, de nevertebrată. Iar pedeapsa pentru incest este, azi, incomparabil mai mică decît în tragediile antice: nici tu epidemii devastatoare, nici tu sinucideri, nici tu automutilări, "cel mult, şapte ani de puşcărie". Aşa dispare din sufletul nostru sentimentul tragicului. Aşa moare tragedia. Şi e teribil de trist, fiindcă tragedia - pentru unii pare greu de crezut - face parte din sublimul existenţei omeneşti. Este drept că la subminarea tragediei a contribuit şi mass-media, cu cifrele ei reci şi seci, rezultate din războaie, accidente, atentate, sinucideri colective, pe care ni le recită zilnic voci impasibile, automate de speakeri pe toate posturile de televiziune din lume.

Bun, a murit tragedia, dar s-a născut altceva, comparabil, în loc? Dumitru SOLOMON

Oedip, ucigîndu-şi tatăl, căsătorindu-se cu mama sa şi făcînd copii împreună, acţiona inconştient şi involuntar, dirijat de un Destin "manipulat"