Benzile desenate au înlocuit povestea pentru copiii şi adolescenţii dornici de o receptare mură-n gură. Pentru adulţi, a căror nevoie de poveste se manifestă mai capricios, banda desenată n-a fost la fel de suficientă. Aparenţa, cu orice preţ, a realităţii, şi goana după credibilitate şi seriozitate au făcut ca simpla bandă desenată să nu fie suficientă pentru adulţi. A apărut, în schimb, banda fotografiată, sau fotonovela. Sonoritatea cunoscută nu-i întîmplătoare: este corespondenta în scris a telenovelei, care, triumfătoare, a reuşit să migreze de pe ecran în spaţiul privat al fiecăruia dintre noi. În special al doamnelor, căci lor li se adresează această revistă editată de Burda. Fotonovela nu se aseamănă cu telenovela decît în privinţa concepţiei generale: detaliile diferă vădit. Din cele două numere studiate (pe februarie şi martie) reiese că fotonovela este un "roman ilustrat", plin de "dragoste, pasiune, intrigă" (aşa cum se prezintă pe copertă), dar totul în cheie temperată. Tonul patetic al telenovelei lasă locul, aici, unuia mai potolit. Nu degeaba se adresează unei categorii de cititoare care ştiu să croiască pulovere ori iepuraşi de Paşti după tiparele prezente în celelalte reviste editate de acelaşi trust (Ioana, Anna). Nu am descoperit, în cele două numere studiate (au fost trei cu totul pînă acum) nici fraţi incestuoşi, nici crime pasionale. Una din caracteristicile poveştilor ilustrate este moderaţia; de multe ori, cu varianta-decenţa.
Decenţa caracterizează înfăţişarea personajelor; revista nu cultivă frumuseţea ostentativă, strălucitoare. Fetele despre care se spune că sînt frumoase sînt, de fapt, decente, chiar şterse. Au, în general, o faţă luminoasă cu o sugestie de puritate. Ele sînt fetele bune, machiate discret şi îmbrăcate asortat, dar simplu, fără explicite tente sexy. Fata rea, pe de altă parte, îşi mai permite şi cîte-o ro