"Orice problemă pe care timpul sau banii o pot rezolva nu e o problemă" spunea o doamnă vîrstnică, veche prietenă a familiei noastre. Şi doamna ştia ceva în această privinţă, pentru că dacă banii nu prea îi avea cu prisosinţă, în schimb timp a avut din belşug, ţinînd cont că prietena noastră a trăit pînă la 95 de ani. Mă gîndeam la spusele ei zilele trecute cînd, avînd nevoie de o adeverinţă de la o instituţie administrativă (nu-i dau numele pentru că toate sînt la fel!), am avut de aşteptat cîteva ore bune pentru o treabă care se putea rezolva în cîteva minute. Şi atunci mi-am amintit de o ştire dintr-un ziar, apărută nu demult, în care se arăta că o statistică apărută în Occident susţinea că viaţa unui cetăţean român are o durată cu şase ani mai mică decît a semenilor săi din Europa. E trist, dar oare este şi adevărat? N-are rost să disecăm aici cauzele sumbrei constatări, dar cert este că avînd în vedere calitatea vieţii românilor, nu-i greu de înţeles de ce s-a ajuns la această concluzie jalnică. Şi totuşi, părerea mea este că autorii statisticii au greşit profund, fundamental, pe toată linia. Cum se poate susţine că longevitatea locuitorilor acestei ţări este mai mică decît a altor popoare? Eu cred că lucrurile stau în contradicţie flagrantă cu cele afirmate în acea statistică şi nu corespund realităţii. Dimpotrivă, durata vieţii unui român poate figura în Cartea Guiness a Recordurilor, pentru că, de fapt, media lui de vîrstă este două sute de ani! Da, da, aţi citit bine: două sute de ani, nici mai mult, nici mai puţin. Ba nu, greşesc, poate chiar mai mult! Gîndiţi-vă bine! Tribulaţiile cetăţeanului de rînd prin labirinturile birocraţiei îi prelungesc automat durata vieţii. Aşteptarea infinită şi fără rezultat, de cele mai multe ori, pentru obţinerea unui document, îl apropie de pragul eternităţii.

Cursa cu obstacole pe care trebuie s-o parcurgă un