Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alte glasuri, alte încăperi

Publicat in Dilema Veche, duminică 2 aprilie 2000 · ·

Mesaj

...Cred, totuşi, că încă nu sîntem o generaţie ratată, că mai avem puţin timp să ne trezim, să ne spălăm pe ochi şi să ne-apucăm de treabă, fraţilor! Să nu ne batem joc de şansa pe care o avem de a trăi liberi (cum părinţii noştri n-au putut şi ce n-ar fi dat!), după prea-repede uitatul '89, să nu ne batem joc de noi, căci prea ne-a pus Dumnezeu mîna-n cap! I.R. GOLEANU

student, anul al II-lea, Universitatea "Babeş-Bolyai" Mădălina În unele din drumurile sale matinale către locul de muncă, apoi cel de cursuri, Mădălina mai foloseşte cîteodată tramvaiul 34. Tot cîteodată, tînără fiind, de altfel, dar cam bolnăvicioasă, Mădălina cade în greşeala să se lase doborîtă de oboseală şi găsindu-şi un loc liber, şade privind ostenită prin geamurile murdare ale trenuleţului de oraş. Întîmplarea face ca traseul lui "34" să se strecoare şi prin cîteva cartiere mai "bătrîneşti" ale Capitalei, de unde dau năvală numeroşi moşi şi babe umplînd pînă la refuz burta nu încăpătoare a tramvaiului. Mulţi dintre ei se reped, cu o sprinteneală demnă de bătrîneţea lor, spre locurile rămase libere, sau spre posibile locuri ocupate de tineri. Şi, la fel, tot întîmplarea face ca Mădălina, respectuoasă din fire,

dar, aşa cum spuneam, uneori frîntă de oboseală, să fie chiar brutalizată şi agresată verbal, pe motivul că face parte dintr-o generaţie ce nu mai cunoaşte respectul. Să nu-l fi citit Mădălina pe Cioran cu a sa "Noapte a Sf. Bartolomeu printre bătrîni"? Robert A. ZANFIR

student, Focşani Ei şi noi

Supărătoare confuzia asta între ei şi noi. Cică integrare, dar nu asimilare. Sebastianisme, cosaşisme. A se slăbi. Evrei de operetă, nu merg la sinagogă decît invitaţi, la Pesah sau Purim. Ştiu mai multe despre creştinism decît despre iudaism. Religie, nu; limbă, nici atît. Atunci? Identitate culturală. Aiurea, nu-i ştim noi?, la greu tot la ai l

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 12 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 8 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 12 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 5 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 8 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 11 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 5 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°