Convorbire cu Horia BERNEA Aşezat pe unul din degetele peninsulei Chalcidice, Athosul - Sfîntul Munte - e un loc forte, unic întrucîtva, al monahismului răsăritean. În 963, călugărul Atanasie, apropiat al împăratului bizantin Nichifor Focas, a fondat aici o primă mănăstire, într-un teritoriu deja populat de eremiţi. Cum imperialul său prieten nu a mai apucat să i se alăture în acest refugiu de rugăciune, sf. Atanasie s-a retras într-o grotă din peretele sud-vestic al Muntelui. De o mie şi mai bine de ani, Muntele adună călugări din toată creştinătatea Orientului. Tradiţia rugăciunii, a vieţii contemplative a fost, şi este, experimentată în această republică monahală, de-a lungul unor perioade de efervescenţă, de stagnare, de decădere, de reînnoire. Horia Bernea a fost acolo de curînd. Publicăm aici o parte din impresiile şi observaţiile sale de teren.

Anca Manolescu Ştiaţi locul din lecturi, imagini, din tot soiul de relatări, din prestigiul lui, aproape legendar, de "pol" al monahismului ortodox. L-aţi zărit într-un voaiaj anterior pe mare, de-a lungul ţărmurilor lui. Ce v-a surprins în mod special acum, cînd aţi intrat în Athos? Horia Bernea Cunoşteam evident imagini ale mănăstirilor, ale celorlalte tipuri de aşezări, ale unor icoane şi chipuri din Athos. Dar m-a uimit spaţiul propriu-zis, aşezarea în teren. Ai impresia unui loc foarte sălbatic, lăsat în voia lui, un loc de adîncă pustietate, rupt de lume. Ştii din cărţi că suprafaţa e de cîţiva kilometri, ştii cît de multe mănăstiri, schituri, chilii sînt presărate pe Athos şi te aştepţi la o populare relativ densă a peninsulei. Nici vorbă. Fiecare aşezare stă într-o pustietate. Nu există drumuri pavate, abia de curînd s-au făcut cîteva pentru maşini de teren. Accesul pe mare e limitat la un vapor pe zi, iar el există numai pentru cîteva mănăstiri de pe latura nord-vestică. E dificil să intri şi să ieş