Această scrisoare se vrea răspuns la articolul "Afară" scris de dna prof. Oana Godeanu - Dilema nr. 365/17 februarie 2000. Cu respectul cuvenit, îmi permit să nu fiu de acord cu dna profesoară. Ca emigrant din România, locuind în America de 24 de ani, am avut şi am o percepţie cu totul şi cu totul diferită de a domniei sale. Am plecat din România nu mînat de realităţile economice, nu alungat de lipsa de libertate (pe care în anii '70-'76 o găseam aproape acceptabilă - un fel de golden cage). Nu, am plecat în America nu pentru că uram România, ci pentru că am vrut să fiu American. Am vrut să fiu cetăţean al acestei ţări extraordinare, care m-a primit cu braţele deschise, fără a mă considera străin vreodată. Nu m-au întrebat de ce vin aici, nu mi-au pus condiţii, nu era treaba lor. Cînd am ajuns pe aeroportul J.F. Kennedy, am simţit că pot vedea, mirosi şi atinge libertatea, aşa este ea de concretă în America. E ţara unde oameni complet străini de tine se bucură că ai venit, că vrei să te adaptezi, să munceşti, să plăteşti impozit, nu?, că vrei să fii unul ca ei. O dată ce am păşit aici, nu m-am considerat niciodată mai puţin decît egalul fiecăruia dintre americanii care mă înconjurau. Drept care, am gîndit şi folosit întotdeauna, "noi americanii", în loc de "ei, americanii"; am învăţat cît am putut de bine englezeşte, ascultînd TV, vorbind şi citind întruna, inclusiv cu membrii familiei mele; am învăţat, ca la şcoală, istoria noii mele ţări, ştiinţele politice, sistemul de vot etc., tocmai pentru că era ţara mea. Nu m-am asociat cu Românii-Americani care se considerau parte din Diaspora, Exil sau alte categorii. Îi înţelegeam, simpatizam poziţia lor, dar nu era a mea. Am intrat, cum spune dna profesoară, în maşina de spălat, nu la figurat, ci la un propriu cît se poate de concret (poate ajung şi-n Caţavencu cu aşa perle). Veţi întreba de ce. Pentru că voiam să