Există instituţii editoriale care se confundă cu un segment important al culturii naţionale. Aşa se întîmpla cu Editura Minerva, al cărei rost era şi este editarea, în ediţii critice, a operei scriitorilor fundamentali din literatura naţională. Editura Minerva este, aici, moştenitoarea de drept şi de fapt a Editurii Fundaţiei Culturale Regale care a iniţiat, de prin 1934, editarea, la noi, a operei clasicilor literaturii naţionale. Să amintesc, cu titlu de exemplu, ediţiile Caragiale (editorii Paul Zarifopol şi, apoi, Şerban Cioculescu), Eminescu (editor Perpessicius), Macedonski (editor Tudor Vianu) ş.a. Şi tot, aici, la Editura Fundaţiei Culturale Regale, a fost programată apariţia acelei memorabile colecţii "ediţii definitive" din opera unor scriitori interbelici de seamă. Tradiţia ediţiilor critice n-a fost abandonată cu totul şi, chiar în întunecaţii ani cincizeci, a fost inaugurată o colecţie de acest fel, la început cu opera lui Gr. Alexandrescu (editor I. Fischer), Miron Costin (editor P. P. Panaitescu) şi Caragiale (editori Al. Rosetti, Şerban Cioculescu, Liviu Călin), continuată apoi, la E. P. L. şi Minerva, cu prestigioasele, impunătoarele colecţii "Opere" şi "Scriitori români". Mi-aş îngădui să spun că amintitele colecţii de la ESPLA, EPL, Minerva erau mai bune (în aparatul critic) chiar decît cele de la Editura Fundaţiei Culturale Regale. S-a adăugat, la aparatul critic, migăloasa secţiune dedicată receptării operei în epocă (unii editori, cum e de pildă, dl George Gană la ediţia Blaga au dus această din urmă secţiune pînă la zi). Vreau să spun că, în condiţii nespus de vitrege, generaţia mea de istorici literari şi editori şi-a făcut, din plin, datoria editînd opera clasicilor literaturii noastre. Din păcate, unele ediţii au fost amputate, în textele editate, de cenzură iar altele, destule, au rămas nefinisate (ediţia Caragiale la volumul patru,