Vîndută şi cumpărată pe un preţ de nimic, urmînd, practic, să dispară, chiar dacă denumirea îi va fi, probabil, conservată de noul proprietar, editura Minerva şi-a încheiat destinul într-un mod neaşteptat: printr-o polemică situată, ca intenţie măcar, în planul ideilor generale despre instituţiile culturale în România de astăzi şi de mîine. Dar trebuie precizat că în mod curent ideile generale au, în dezbaterea publică autohtonă, o funcţionare curioasă: îşi devoră obiectul eventual (sau îşi uită punctul de pornire, pretextul, ocazia) şi declină inevitabil în stabilirea unei adversităţi, mai mult, a unei incompatibilităţi, de ordin moral şi politic, dimpreună. Nu este însă constatarea unui eşec al dialogului, a unui eşec al posibilităţii de dezbatere a unor puncte de vedere diferite pînă la opoziţia totală. Nu e un acord prin care se acceptă existenţa dezacordului. E o anatemă. E culpabilizarea celuilalt, e sancţionarea lui printr-un stigmat, e asigurarea unei superiorităţi prin simplă situare de partea bună, pozitivă, progresistă, occidentală, democratică, europeană, americană, (post)modernistă, neoliberală, globalizantă ş.a.m.d. În chip reflex, oricine şi orice contrazice pe autoproiectaţii în postura de agenţi şi avocaţi din oficiu ai progresismului, occidentalismului, democratismului, europenismului, americanismului, (post)modernismului, neoliberalismului, globalismului etc., etc. este relegat în trista, negativa şi condamnata de istorie condiţie de conservator, anti-occidental, anti-democrat, anti-european, anti-american, anti-(post)modernist, anti-liberal, anti-globalist etc. Oricine şi orice: chiar şi evidenţa însăşi. Sau, poate, în primul rînd evidenţa, realitatea fiind întotdeauna cea dintîi victimă a maşinăriei de produs termeni cu pură valoare descalificantă. Asta în variantele soft şi intelectualiste, fiindcă altminteri dezbaterile de idei gener