În urmă cu exact patru decade, Mircea Martin - pe atunci student al filologiei bucureştene (cum trece timpul!) - a debutat pe scena criticii noastre cu o recenzie la volumul Ideile lui Stendhal de Tudor Vianu (Contemporanul, aprilie, 1960). Privit retrospectiv, în articulaţiile sale generale textul trădează un proiect, pus în practică de autor punct cu punct: vocaţia pentru critica de idei; interesul pentru meta-critică; emulaţia faţă de profesorul Tudor Vianu; deschiderea spre spaţiul intelectual francofon etc. Un program, asupra căruia
n-ar fi lipsit de interes să ne oprim acum, cînd studentul de odinioară împlineşte o vîrstă (în toate sensurile posibile) rotundă.
Primul său volum, Generaţie şi creaţie (Editura pentru literatură, 1969 - premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut), reuneşte cronici literare publicate mai ales în Amfiteatru, între 1966 şi 1969. Ele au ca obiect poezia, proza şi critica decadei a şaptea (Nichita Stănescu şi Cezar Baltag, Marin Sorescu, Constanţa Buzea şi Gabriela Melinescu, Nicolae Breban, Alexandru Ivasiuc şi Sorin Titel, dar şi Adrian Marino sau Ion Negoiţescu, Edgar Papu, Matei Călinescu, N. Manolescu şi alţii). O generaţie de care Mircea Martin se dovedeşte trainic legat prin afinităţi elective.
Autorul volumului avansează un punct de vedere propriu, privind controversatul concept de generaţie literară. Pluridimensional şi elastic, acesta refuză determinarea strict biografică, în beneficiul unor opţiuni creatoare, supuse unor presiuni deterministe multiple. Dar mai ales, el rămîne un instrument de cercetare şi de tipologizare literară, care nu trebuie convertit în etalon valoric. În comentariile sale de text, Mircea Martin se dovedeşte echipat cu o busolă critică sigură şi ghidat de criterii estetice, care însă rămîn de regulă implicite.
Pe lîngă obiectul său imediat, cartea rămîne demnă de atenţie
