Cartea lui Ioan Morar, Şovăiala, este un dublu apel la inima cititorului sau, cum spune inspirat într-un vers însuşi autorul, un "dublu click". Primul click, cel care orientează atenţia cititorului, îi aparţine Editurii Brumar de la Timişoara: o ediţie de lux cu un format special, cu foaie de cea mai bună calitate, cu cinci desene de Dan Ursachi etc. Interesante sunt notele editoriale contaminate de un aer arhaic şi familiar: "Şovăiala iese de sub tiparul editurii Brumar din Timişoara în zilele lui decembrie 1999"(s.m). Al doilea click este chiar poezia practicată de acest poet, o poezie indiferentă la tendinţele literare actuale, adresată unui cititor mai mult prieten decît cunoscător.
Această ultimă apreciere poate fi interpretată ca un reproş şi prefer să păstrez ambiguitatea. În astfel de demersuri poetice asincronice este foarte greu de dat un verdict. O poezie frumoasă, inteligentă însă fără pulsul noului, nevitalizată de inovaţie sau de vreun mesaj deosebit, intră, după părerea mea, într-o categorie aparte a literaturii.
Prima parte intitulată "Vremea comparaţiilor", cuprinde poeme închinate unui trup mistic, gata să se întrupeze sau să se dezintegreze. Goliciunea biblică, focul, sîngele, corpul şi textul, iată cîteva dintre imaginile poetice dominante. Există şi cîteva scrieri palimpsest dintre care se distinge o reinterpretare a "Cîntării cîntărilor" în care Sulamita este o "flacără pregătită/ pentru un zeu sălbatic, un trup/ coborît dintre lianele cerului". Prestidigitaţiei profeţilor îi sînt dedicate versuri dintre cele mai reuşite: "Mă intorc la uneltele mele şi văd/ nişte surdomuţi vorbindu-şi cu mîini fosforescente la căderea nopţii". Apar şi cîteva evadări din registrul grav în lumea nouă a postmodernităţii: "dublu click pe inimă/ spune treizecişitrei/ spune modem/ mădulare legate între ele/ ani care ascund ani/ acum am/ tris
