Public alăturat trei scrisori primite de la Mircea Zaciu în anii '80, primele două datând de la începutul, iar a treia de la sfârşitul acelui interval numit de el, în Jurnal, "deceniul satanic". Le-am ales din mai multe pentru că îmi par a interesa şi dincolo de relaţia personală dintre emitent şi destinatar. Aduc mărturii despre context, despre evenimente care au frământat, în amintita epocă, lumea scriitoricească, despre felul cum Zaciu însuşi a reacţionat la acele evenimente ca şi despre unele din preocupările sale de istoric şi critic literar.

În prima scrisoare îmi mulţumeşte pentru un articol pe care i-l consacrasem în "Ramuri", venit "cum nu se poate mai bine" într-un moment în care era atacat insistent şi cu violenţă de "clanul Barbu". Pentru cine nu ştie trebuie să arăt ce sta la originea acelor atacuri. Erau poliţe care i se plăteau lui Zaciu pentru rolul jucat în dovedirea plagiatului înfăptuit de Eugen Barbu în romanul Incognito, un scandal literar cu implicaţii politice. Barbu era omul regimului Ceauşescu şi darea lui în vileag ca autor al unui furt literar de proporţii nu-i convenea acestuia deloc. A fost totuşi nevoit să accepte dezavuarea publică a comiţătorului infracţiunii, povestea luând amploare mai ales după aducerea ei în Consiliul Uniunii Scriitorilor. Acolo plagiatul fusese înfăţişat cu probe indubitabile, printre producătorii probelor numărându-se şi Mircea Zaciu. Mi-l amintesc citind în Consiliu, cu netulburată linişte profesorală, ca pe o expunere ştiinţifică, un raport asupra cazului Barbu în care, după un scurt istoric, prezenta plagiatul ca problemă etică şi juridică, pentru a demonstra apoi, punct cu punct, că fapta autorului Groapei întrunea toate datele unui delict sancţionabil prin lege. Cel vizat s-a răzbunat nu după mult timp, organizând în revista sa (şi a Securităţii!), "Săptămâna", campania de injurii şi defăimări d