De la bun început îmi mărturisesc vina. Nu cunosc limba engleză, nu o simt. Abia dacă mă descurc cu dicţionarul prin hăţişul ei. Atunci cum de îndrăzneşti să-l traduci pe unul din cei mai dificili poeţi ai acestei limbi? aud un glas. Ei bine, îndrăznesc, cu ajutorul unui text francez, foarte aproape de original. Cred că reuşesc perfect să-l redau în româneşte pe poetul despre care "bunul" Byron spunea: "Să nu aud de Keats, vă rog! Jupuiţi-mi-l de viu, dacă nu, cu mâna mea îi voi smulge pielea. Nu pot să suport idiotismul şi vorbăria acestei mici maimuţe..." Iar eu spun că avem mulţi Byroni în Europa, dar puţini poeţi pot să-i ajungă lui Keats la gleznă. Se naşte la 31 octombrie 1795, moare pe 23 februarie 1821. E îngropat în cimitirul protestant din Roma, iar pe mormântul său a cerut să fie săpate cuvintele: "Aici odihneşte acela al cărui nume a fost scris în apă". (M.K.)

Frumoasa Doamnă fără milă

(variantă)

Nefericite, ce rău porţi pe creştet!

Pal, rătăcirea ţi-e singurătate;

Pe ţărm de lac rogozul este veşted,

Iar păsările tac nearătate.

Nefericite, ce rău porţi cu tine,

Atât de galben şi împovărat?

Grânarul veveriţei iată plin e,

Recolta-ntreagă-n el s-a adunat.

Albeaţa unui crin ţi-o văd pe frunte,

Perlând sudoare umedă-i de spaimă;

Obrazul tău un trandafir ascunde,

Doar îmbrăcând a ofilirii haină.

Am întâlnit o Doamnă pe câmpie,

Ce mult frumoasă, fată unor zâne,

Cu părul lung şi pas ce nu rămâne

Şi ochii îi avea ca-n nebunie.

Pe calul meu buiestru o urcai,

Numai pe ea văzând-o vremea toată,

întoarsă către mine sta plecată,

Şi cântului de zâne eram plai.

Şi am ţesut pe capul său ghirlande,

Brăţări şi aromită o centură,

Ea m-a