Hotărît lucru, la televizor nu mai urmăresc decît emisiunile cu animale! Sînt printre puţinele care mai emană un sentiment de echilibru şi de normalitate organică, de logică a relaţiilor şi raporturilor sociale; drept care, ele mă fac uneori să le privesc ca pe nişte posibile modele de convieţuire (greu de atins). Deunăzi, de exemplu, urmăream un documentar despre comunicarea sonoră în lumea animalelor şi de astă dată nu era vorba despre ciripit, ci despre lupi. Cei mai puternici, curajoşi şi experimentaţi lupi din haită, vînaseră un cerb. În mod paradoxal, deşi vădit înfometaţi, în loc să se repeadă asupra pradei, se grupează în jurul ei şi încep să urle. Se pare că aşa e regula grupului: mai întîi sînt chemaţi toţi membrii haitei şi abia după ce s-au adunat toţi, începe festinul. Primii care se înfruptă sînt liderii, împreună cu familiile lor (!); apoi sînt lăsaţi să mănînce şi ceilalţi lupi din haită. Camera de filmat se opreşte asupra unui puiandru, care, ori că nu învăţase bine regula, ori că nutrea visuri de mărire, ori că era cu minţile hai-hui, se apropie de pradă înainte ca liderul să se fi săturat; EGALITATE! părea să ceară gestul său. Şeful nu se repede să-l alunge sau să-l sfîşie, dar se opreşte o clipă din înfulecat, mîrîie şi-şi arată colţii. Celălalt devine brusc conştient că se află în afara legii şi că în această situaţie nici măcar mama nu va sări să-l apere şi se retrage cu urechile lipite de cap, coada între picioare şi un scheunat de scuze. Lucrurile reintră în normal şi, în ordinea stabilită şi de către toţi cunoscută şi acceptată, se înfruptă toţi, inclusiv cei care nu participaseră la vînătoare, dar beneficiau de dreptul lor deplin de membru al grupului. Dumnezeule, mi-am zis, lupii cunosc sentimentul de respect, respect pentru regulă, pentru ierarhie şi pentru interesul comun! Ia să vedem cum stăm cu oamenii... Şi am "zipat" pe telecom