Utilaje de producţie Mai întîi am intrat la secţia de poliţie nr. 8 de pe Mihai Bravu. Razia tocmai se terminase în acea zi. Birourile şi arestul gemeau de "reţinuţi". Ziariştii, fotografii şi cameramanii urcau şi coborau scările într-o continuă fervoare, în căutarea marilor poveşti. Unii se mai şi împiedicau. Am fost primit într-un birou în care două fete stăteau de vorbă cu un ofiţer. Două amărîte mizerabile. Urîte cu draci. Una avea şi nişte bube. După cum vorbeau nu păreau nici prea isteţe. Prima zicea că lucrează pe cont propriu, agăţînd şoferii la intrarea în pasajul Obor. Avea un pardesiu lung şi uzat prin a cărui deschizătură se întrezărea o fustiţă de mărimea chiloţilor. În picioare purta papuci de casă. Spunea că niciodată nu scade preţul sub cincizeci de mii. Poliţistul dădea din cap întoit: "şi la doi clienţi tot cincizeci de mii ceri, ştiu foarte bine". Cealaltă (aia cu bubele) zicea că a fost vîndută de mai multe ori de la un peşte la altul. Pe opt sute de mii sau un milion, după cum era înţelegerea. Ultimul domiciliu de sechestru fusese undeva pe strada Mătăsari, de unde, de altfel, o şi săltase poliţia. Zicea că n-ar fi reuşit niciodată să fugă de acolo. De fapt nu era sigură că, odată arestată, va scăpa definitiv de peşti. Poate că nici nu voia. Am întrebat-o cum se simte cînd e vîndută ca un obiect, ca o marfă. Mi-a răspuns cealaltă: "Peştii le consideră p-astea pe care le au în custodie ca pe nişte utilaje de producţie". Mi-a mers gîndul la Sidex Galaţi.

Razie şi captură Am plecat la altă secţie uşor dezamăgit. Voiam să-i văd pe mascaţi la lucru, să asist la cuceriri de bordeluri, să aud împuşcături, să văd maşini explodînd şi proxeneţi în lanţuri. La secţia nr. 1 de pe Ana Ipătescu, luminile erau aprinse peste tot. Ca la o mare petrecere. De altfel, la toate secţiile a fost la fel, în nopţile raziei. Uşi deschise pentru ziarişti, care