Decalajele ce ne despart de ţările avansate se adîncesc fără încetare. Putem opri căderea? De zece ani, spunem că soluţia e reformarea economiei. Deviza a fost: "Să ne grăbim încet!"... Ne-am grăbit foarte încet. Rezultatul se vede. Acum ştim că nu mai avem timp... să ne grăbim încet. Am pierdut acest drept. Dacă nu ne vom grăbi repede, vom continua să ne lovim de inflaţie, şomaj, scăderea veniturilor reale. Industria va continua să consume în neştire materii prime şi resurse energetice, făcînd să sporească an de an cererea de importuri, fără să asigure în compensaţie valoarea adăugată necesară. Tot aşteptînd schimbarea, fără ca ea să se producă, o mare parte a populaţiei îşi va întări convingerea că fatalmente sîntem condamnaţi la sărăcie. Atunci, se va spulbera pentru multă vreme încrederea într-un viitor pe care societatea va obosi să şi-l mai închipuie în vreun fel. România va continua să deţină lanterna roşie a nivelului de trai în Europa. De ce ne mai lovim? Concurenţa e liberă potrivit legii, dar nu-i liberă în realitate. Expresii iniţial profetice, între care privatizarea, restructurarea, libera iniţiativă economică, au fost demonetizate din cauză că li s-a deturnat sensul real. Economia noastră e dominată de o eficienţă modestă şi de absenţa competitivităţii; multe întreprinderi produc... pierderi în loc de profit. Am primit, în aceşti ani cu inflaţii mari, tot mai mulţi bani, dar cu ei am cumpărat mărfuri tot mai puţine. Sondajele sociologice arată că populaţia se teme de inflaţie mai mult decît de şomaj. A devenit şi a rămas obsesivă această teamă de creşterea generalizată a preţurilor. Salariul real n-a crescut. Dimpotrivă, a continuat să scadă. Explicaţia este simplă. În anii de creştere, produsul intern brut s-a umflat prin acumulări de... stocuri şi blocaj financiar. Din această cauză, preţurile au continuat să crească mai repede decît venituri