Probabil că nu există guvern, parlament, preşedinte dictator sau preşedinte ales democratic, rege sau împărat, care să nu promită bunului său popor reforme. Războaiele tribale din Africa Ecuatorială şi zbuciumatele alegeri din America Latină, sobrele ritualuri electorale din Nordul Europei, primarele şi convenţiile din Statele Unite, toate se desfăşoară în numele schimbării. Nicăieri, indiferent de PIB, mentalităţi sau formă de guvernămînt, poporul sau electoratul, cum i se mai spune, nu este mulţumit de ceea ce are, cei care nu au, sau au prea puţin sînt nemulţumiţi de modul cum se comportă cei care au, de felul cum se produce redistribuirea banilor colectaţi sub formă de taxe şi impozite. Mereu se trece de la o stare la alta, se modifică prin legi sisteme depăşite, se testează altele. Cu cît mecanismul economic este mai complex, cu cît este mai diversificată producţia de bunuri şi cu cît sînt mai dezvoltate serviciile, reformele angajate de politicieni implică restructurări fundamentale în mecanismul de guvernare; rezultatele sînt întotdeauna aproximative sub raportul rezultatelor: satisfacerea nevoilor unei categorii care vociferează provoacă vociferările altor categorii, nemulţumite fie din cauză că au fost neglijate, fie pentru că au fost nedreptăţite. Pe de altă parte, în piaţa liberă se creează realităţi noi şi structurile politice trebuie să le integreze, fie prin reglementare, fie prin inventarea unor forme de competiţie şi rivalitate apte să asigure continuitatea vieţii cetăţeanului într-un mediu favorabil obiceiurilor şi reflexelor sale. Fuziunile, apariţia marilor companii transnaţionale sînt, prin efecte, cu un pas înaintea deciziilor politice naţionale, dar şi a celor de la Organizaţia Mondială a Comerţului sau de la Uniunea Europeană. Dincolo de misterele care au însoţit alegerea lui Putin, încă din primul tur de scrutin, ca preşedinte al Rusie