Termenul de "globalizare" tinde să devină ca şi cafeaua zilnică: uneori îţi face plăcere, alteori e pură obişnuinţă, îţi dă senzaţia de dependenţă sau îţi oferă un pretext de conversaţie - oricum, fără nu se mai poate. Sigur, există nuanţe: mondialisation oui, globalisation non, zic francezii, şi au în vedere (şi în subtext!) în primul rînd dimensiunea lingvistică şi culturală a fenomenului. Campionii pieţei globale şi ai liberalismului fără frontiere se simt adesea incomodaţi de complicaţiile pe care le creează "localismele" de tot felul, inclusiv identităţile culturale şi lingvistice care cer o anume adaptare. Fenomenul se observă cel mai uşor făcînd o simplă călătorie prin Europa, de la Est la Vest: la fiecare cîteva sute de kilometri, schimbînd ţara, se schimbă şi limba; aşadar, enunţurile şi informaţiile necesare (semne de circulaţie, indicatoare în gări, afişe utilitare etc.) sînt de multe ori fără sens pentru călătorul care nu are o cultură lingvistică bogată sau măcar un ghid bun. Au apărut, e drept, în unele ţări, inscripţii bi- sau multilingve, dar europeanul care se plimbă printr-un spaţiu care acum nu mai are graniţe trebuie să facă oarecari eforturi pentru a "înghiţi" diversitatea. Contradicţia cea mai evidentă între "limba unică" şi diferenţele lingvistice se observă însă pe Internet, unealta diavolească a noii societăţi. 84% din site-urile de pe Internet sînt în engleză, deşi mai bine de jumătate dintre utilizatori nu sînt anglofoni. Pare mult, dar Derick De Kerchove, fost asistent al lui Marshall McLuhan şi, acum, coordonator al "Centrului McLuhan" de la Universitatea din Toronto, atrage atenţia că este de fapt un progres: acum 2-3 ani nu mai puţin de 98% din Internet era ocupat de engleză. Mai mult decît atît, Internetul permite intrarea în reţea, şi deci difuzarea la scară planetară, a unor limbi rare ori pe cale de dispariţie, ne mai spune