Mi-ar fi necesar glasul mînioşilor profeţi şi nu-l am şi nu-l voi avea, în această clipă cînd afară, pe cercevea, ciripeşte, indiscutabil vesel, o vrăbiuţă şi o cetăţeancă strigă energic pe scările blocului către cineva rămas, probabil, în urma ei, ca să încuie uşa: "Nu te îmbrăca gros c-o să mori de cald!". E prima duminică a acestui aprilie 2000, la o zi după fiesta păcălelilor în care ferocea presă română s-a zdrobit să găsească cele mai inteligente gogomănii şi le-a găsit: Ceauşescu trăieşte în Cuba, Iliescu a recunoscut că e kaghebist şi soţia lui va candida la primărie, actualul antrenor al naţionalei de fotbal a fost demis ca urmare a meciului prost de la Atena, directorul celui mai bun ziar de sport a rupt relaţiile cu trustul-editor... La asta le şi ne (le-ne!) merge minte, dar: că afară mori de cald, că afară e primăvară, că a trecut femartie fără să murim cu toţii de frig, că iarna nu mai are putere, că am scăpat de ea mai bine decît ne aşteptam, ca neam cu idiosincrasie la zăpadă, că n-a fost cea mai rea iarnă, că putea fi mult mai rău şi n-a fost, că începem să ne căutăm cămăşile de vară în garderob, că se merge în talie şi în tailleur, că încropim cît de cît o salată de primăvară cu două roşii şi trei ridichi, că afară acum e soare, apoi se înnorează, apoi plouă şi după aceea iar apare soarele, ca primăvara, despre toate aceste fleacuri vitale, nimeni nu a găsit inspiraţia unui editorial, a unui titlu, a unei ştiri mari şi late pe-a'ntîia, a unui rînd cît o vrăbiuţă, nici cum să trimită o echipă de telereportaj, măcar pentru a filma cum înfloresc ghioceii printre gunoaie, cadavre în putrefacţie, degeraţi şi degeneraţi. Ar fi fost prea idilic pentru permanenta încruntare a editorialiştilor noştri? Ar fi fost prea apolitic într-un an eminamente electoral? Într-un an electoral nimeni n-are ochi pentru natură, decît pentru cea umană. Într-un an elect