Ajuns la virsta de 60 de ani (pe care-i implineste pe 12 aprilie) Mircea Martin este unul dintre cei mai valorosi critici si teoreticieni ai literaturii romane din ultimele decenii. Este in acelasi timp profesor, sef al catedrei de Teoria literaturii din Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti. A coordonat un important cenaclu literar (Universitas) ce a marcat literatura romana in anii ’80. Din 1990, Mircea Martin a preluat functia de director al editurii Univers, moment de la care se implinesc in curind zece ani.
Domnule Mircea Martin, ce inseamna astazi sa fii profesor si ce sanse are generatia de studenti cu care veniti acum in contact?
Nu cred ca a fi profesor astazi inseamna esential altceva decit ieri, si cind spun ieri ma refer la anii de dinainte de 1989. Dupa cum nu cred ca a fi fost profesor chiar in anii ’50 a insemnat ceva esentialmente diferit de ceea ce s-a intimplat inainte. Unele dimensiuni ale profesiei ramin intangibile. Nici macar cel mai dur regim dictatorial nu a reusit sa schimbe radical conditia profesorului, chiar daca i-a deviat functiile, saracindu-i-le, rapindu-i dimensiunea spirituala, transformind educatia in ideologizare mai mult sau mai putin fortata. Tavalugul comunist s-a izbit in 1948 de un corp profesoral bine pregatit, competent care, obligat la oricite concesii de ordin doctrinar, nu si-a pierdut prestanta. Cel putin acestea sint impresiile mele de elev si de student. Tudor Vianu raminea Tudor Vianu, in ciuda frazelor conventionale rostite la inceputul prelegerii, ca, de altfel, si profesoarele mele de romana din Resita.
Ceea ce s-a schimbat totusi fata de anii ’80 – si se vede cu ochiul liber – este chiar... libertatea de care ne bucuram impreuna, profesori si studenti. Sentimentul ca te poti misca liber, ca poti spune public ce gindesti, ca nu mai exista teme inabordabile,
