Seara de 3 aprilie a fost seara teatrului românesc. Aşa au dorit-o prea puţini, vai, oameni din breaslă, aşa au receptat-o însă, ca pe o mare sărbătoare, spectatorii şi telespectatorii care n-au obosit să urmărească în direct pe TVR1 Gala Premiilor UNITER, spectacol organizat din nou anul acesta la Sala Palatului. Interesul lor înseamnă respect şi dragoste pentru artiştii pe care îi ştiu de-o viaţă sau pe care îi descoperă acum. Şi dacă săptămînă de săptămînă nu obosesc să urmărească nesfîrşite spectacole Bingo, iată că, o dată pe an, stau patru ore aproape de fenomenul teatral, de aceia care le înnobilează sufletele în sălile de spectacol din Bucureşti sau din ţară. Gala UNITER 2000 a mai fost dublată de un eveniment: 10 ani de la înfiinţarea singurei uniuni a breslei, 10 ani de bucurii şi dezamăgiri, de solidaritate şi dezbinare, de aşteptări, speranţe, de iluzii şi deziluzii. Doamne, cîte s-au întîmplat în aceşti ani! Peste toate reuşitele, încercările sau eşecurile pe care le-am traversat de cele mai multe ori împreună, peste lucrurile care vin şi pleacă, peste momente conjucturale, ceva se întîmplă constant de opt ani încoace: Gala Premiilor UNITER. Răsfoind programul spectacoluui de la Sala Palatului, regăsesc printre nominalizaţi şi premiaţi - pentru o stagiune sau pentru întreaga activitate - valorile teatrului românesc. Este o defilare a elitelor, o recunoaştere a unui moment sau a unei cariere. S-au făcut şi erori. Unele regretabile şi ireparabile. Dureroase. O prietenă, şi ea lovită de rezultatul unui vot, mi-a dat o lecţie: deşi bănuia că nu va fi învingătoare, a venit şi a stat tot spectacolul, rîzînd şi plîngînd alături de artiştii breslei, pentru că mai presus de orice iubeşte teatrul şi nu conjuncturile.

Nu e uşor să-ţi educi orgoliile şi să-ţi controlezi umorile. Mai ales într-o profesie bazată pe stări, minată de gelozii şi invidii. Dar