Apropierea alegerilor îi înfierbîntă pe politicieni, dar şi pe ziarişti. Politicienii au, în mare parte, dreptate. Ziariştii, ca putere separată, şi în măsura în care ţin la statutul lor de independenţă, ar avea mai mult de cîştigat stînd cu ochii în patru, decît consumîndu-şi energia în posturi străvezii de agenţi electorali. Evident că orice ziar are o anumită orientare, mai spre dreapta sau mai spre stînga, în funcţie de care îşi selectează şi cititorii. Nu se poate cere unui ziar care ţine la valorile liberalismului să se extazieze în faţa ofertei politice a PDSR-ului, fapt invers valabil pentru un ziar care prizează ideile social democraţiei autohtone. Dar onest şi util e ca ziarele şi nu numai ele să-şi precizeze atitudinea din care privesc şi evenimentele şi politica. Şi aceasta nu în termeni frumos sunători de tip iubirea de patrie, fiindcă experienţa ne arată cu prisosinţă că îţi poţi iubi ţara şi dinspre stînga şi dinspre dreapta, dar nu e obligatoriu ca această iubire să facă bine ţării. Ba cu cît distanţa de centru a iubitorilor patriei creşte, cu atît mai mari sînt şansele ca ea să ducă într-o fundătură. Dar nu amorurile patriotice cu iz sau damf extremist mă interesează în acest microscop. Acestea ajung, mai devreme sau mai tîrziu, în postùri violatoare, care le marginalizează.

Există un punctaj minimal pe care ziarul sau orice alt mijloc mediatic s-ar cuveni să-l precizeze şi să şi-l asume, pentru a nu stîrni confuzii. Vreau să spun că e mai mult decît zăpăcitor să pozezi în editoriale drept apărător al liberalismului, ca idee, iar în celelalte articole din pagina întîi sau din paginile consacrate politicii să te faci portavocea unor revendicări sindicale lipsite de realism şi care duc, adesea, la blocarea iniţiativelor reformiste, majoritatea de esenţă liberală, indiferent de numele pe care îl poartă partidele care vor să se