Folosirea articolului hotârît masculin antepus numelui la alte substantive decît numele proprii masculine nu e un fenomen nou (a fost descris de Iorgu Iordan, ca şi în numeroase gramatici româneşti - Sandfeld şi Olsen, Mioara Avram etc..). Extinderea cunoaşte grade diferite de acceptabilitate: admisă la femininele cu terminaţie atipică (lui Mimi), trece drept excesiv de neîngrijită, drept marcă a vorbirii inculte, la nume de rudenie (lui mătuşa). E normală utilizarea articolului pentru genitivul substantivelor neîncadrabile în modelele de flexiune, în primul rînd pentru numele lunilor - "începutul lui iunie" -, ca şi pentru diferite neologisme insuficient adaptate, pentru compuse sau sintagme. O întreagă propoziţie, interpretată ca un concept unic, poate fi precedată de lui, ca în titlul volumului lui Noica, Schiţă pentru istoria lui Cum e cu putinţă ceva nou (1940); construcţia reapare în mai multe puncte ale textului: "tema lui cum e cu putinţă ceva nou"; "istoria lui cum e cu putinţă ceva nou" (Introducere; sublinierile îmi aparţin). S-a arătat că în folosirea proclitică a articolului se manifestă tendinţa analitică, de reducere a flexiunii, cunoscută din evoluţia limbilor romanice: articolul, în forma lui sau lu, devenind un instrument invariabil, asemănător prepoziţiilor (Valeria Guţu Romalo).

O verificare a stadiului în carea se află acest fenomen în stilul colocvial al presei contemporane dovedeşte, cred, că uzul articolului hotărît proclitic e bine instalat, dar nu neapărat în extindere. E mai curând dependent de o categorie de fapte de limbă: rămâne profund asociat cu imposibilitatea sau limitarea flexiunii, deci cu nominalele invariabile sau cu numele proprii. Deocamdată nu pare a pune cu adevărat în pericol flexiunea; nu e prea mare riscul de a înlocui "obsesiile românului" cu "obsesiile lui românache" ("Dilema" 230, 1997, 15; în ultimu