Obligaţii didactice m-au pus recent în faţa unor semnificative schimbări de receptare a unor romane de dinainte de 1989. Am analizat cu studenţii mei cîteva romane apărute în ultimii ani de ceauşism. Deşi a trecut doar ceva mai mult de un deceniu de cînd Aug. Buzura publica Drumul cenuşii, iar C. Ţoiu Căderea în lume, o mulţime de detalii sînt percepute complet diferit. Din cîte îmi dau seama, diferenţa majoră constă în aceea că de aceste detalii nu mai beneficiază nemijlocit intuiţia cititorului contemporan, fiind necesar un adaos de informaţie. Studenţii mei aveau 12-13 ani la Revoluţie. Deşi ei nu sînt nişte cititori naivi, informaţiile acestea le sînt utile pentru o corectă apreciere a conţinutului romanelor (personaje, situaţii, opinii, subtexte etc.). Cititorul contemporan absolut neprevenit face, el, o lectură încă şi mai diferită. Ar putea fi vorba de trei lecturi, dacă am avea în vedere o scală deopotrivă temporală şi legată de nivelul de instrucţie.

Să luăm exemplul romanului menţionat al lui Buzura. Cititorul de dinainte de 1989 avea intuiţia tuturor detaliilor semnificative din Drumul cenuşii: lui nu trebuia să i se explice de ce era atît de încărcată atmosfera din oraşul miner, de ce dispăreau oameni sau de ce nimeni nu era dispus să comenteze aceste dispariţii, el simţea că morţile frecvente erau curate asasinate, că adevăratul Helgomar David era individul cu creierul spălat şi că celălalt, care se dădea drept inginerul de mine, era un securist. Interesul estetic provenea, în acest caz, tocmai din claritatea subtextului politic: în pofida limbajului esopic, la care cenzura îi silea pe autori, cititorul contemporan ştia că e vorba de umările grevei minerilor din 1977, despre care Buzura, cel dintîi, avusese îndrăzneala să scrie; îi plăcea această îndrăzneală şi era sensibil la abilitatea cu care romancierul ştia să strecoare în ficţiunea lui