Viaţa asta ciudată se alcătuieşte parcă de la sine după un program existent. El cuprinde în mod repetitiv zilele şi nopţile, starea de trezie şi cea de somnolenţă şi uitare. Atît de riguros stabilit este el că atunci când se produce o abatere întâmplătoare, ai senzaţia unei catastrofe. Parcă n-ar avea sens să trăieşti în alt mod. Ca în cazul insomniei... faptul că nu poţi dormi câteva ore te umple de groază. Rămâi treaz într-o lume care toată doarme. Chiar şi moartea o gândeşti în felul ăsta...ca o catastrofă personală tocmai pentru că după toate aparenţele, - restul lumii continuă să trăiască.
Eşti singur în faţa unei lumi ale cărei rosturi sunt bine definite. Ea se impune prin exterioritate şi prin forţa organizării, prin programul pe care l-a stabilit pentru binele tuturor. Ai senzaţia că altfel nu se poate...decît aşa!!
Aşa apare cuvîntul "obiectiv" pe care îl foloseşti cu teamă pentru că el se referă la o realitate sigură şi definitivă, în afara ta. O realitate pe care după toate aparenţele, toţi o recunosc în aceeaşi măsură. - Toţi dorm la ora asta de noapte, toţi gândesc aşa depare lucrul acesta, toţi cei de lângă mine rostesc acelaşi cuvînt despre acelaşi lucru. Şi cuvântul sună în limba lui totdeauna la fel, până când şi eu îl folosesc cu acelaşi rost, adică îl gândesc la fel ca toată lumea!
Programul vieţii este un mod de a gândi la fel pentru toţi. Cuvintele îl exprimă cu atâta preciziune până când îşi pierd sensul iniţial. Ele se golesc de propria lor semnificaţie, devin semne abstracte care nu mai cuprind în ele decât o imagine ştearsă a lucrurilor. Dar ceva rămâne în interiorul lor, - o indicaţie vagă a direcţiei spre care te mişti sau zbori în raport cu puterea şi cu dorinţa. Astfel cuvinte-scopuri ale vieţii, cuvinte-program ca - reuşită, realizare, satisfacţie, fericire şi chiar dragoste, plăcere, veselie, frumuseţe, sănătat
