Nerecurgînd la vers, precum, de pildă, Joachim Du Bellay, în ciclul său de poeme, Les Regrets, socotit a fi un "jurnal intim în versuri", Constantin Abăluţă îşi aşterne jurnalul în proză, recomandîndu-l îndoit prozastic, prin titlul Mic manual de tăcere şi prin subtitlul eseuri. În fapt, e vorba de produsul tipic al unui poet. Poetul se recunoaşte precum un militar după mers, chiar dacă e înveşmîntat civil. Mai... poetic, Rilke afirma că nu poate fi conceput un singur gest al acestuia care să nu aibă un tîlc creator, că pînă şi o ciornă a sa se încadrează în operă: "Nu va exista nimic în afară de el (artistul-zeu)... Dacă face un gest, el va crea, el va proiecta în infinit o sumedenie de milioane de lumi". Admiţînd, cu mai multă modestie, că un artist autentic creează o singură lume, lumea sa proprie, "concurînd-o" la modul idealităţii estetice pe cea dată, să admitem implicit "divorţul" său de cea din urmă. Artistul va suferi din pricina ei, în temeiul unei sensibilităţi în aşa fel făurite, încît să nu i se poată întru totul supune, încît să n-o poată integral accepta - inconformist nativ, purtînd în sine, ca un embrion, tensiunea universului pe care e hărăzit a-l propune în nume propriu. E un mare dezadaptat. Nu face excepţie de la regulă nici C. Abăluţă, al cărui Mic tratat... (sigiliu insidios-didactic al unei inefabile materii, chiar dacă îşi propune, precum, de altminteri, orice act de creaţie, "a induce în cititor stări similare") ne înfăţişează o scară de nuanţe ale inadecvării existenţiale ("Fiind cu toate-n veac nepotrivit", cum ar spune Arghezi), într-o tonalitate voit scăzută, surdinizată, pentru ca dramatismul stării să se insinueze mai limpede. Inadecvarea e termenul cheie al primei pagini: "...încît îmi închipui o clipă că ar trebui să ţin un astfel de jurnal abstract, să notez schimbările intime ale gîndului şi-ale percepţiilor generale asupra l