Dl Pericle Martinescu (născut în 1911) este, probabil, unul dintre ultimii scriitori interbelici aflat printre noi. A debutat în revistele timpului tocmai în 1932 şi a făcut oarecare vîlvă, în 1936, cu romanul Adolescenţii din Braşov, evocînd teribilismul unor tineri. Dar nu s-a putut impune printre importanţii romancieri ai generaţiei tinere, fiind, cu vremea, uitat. Dar încă din studenţie, frecventînd Literele şi Filosofia la Bucureşti, a contractat amiciţii cu colegii de generaţie, împreună cu care a fost un frondeur mereu inflamabil, cochetînd, ca toţi ceilalţi, cu ambianţa literară a anilor treizeci, asociindu-se în grupări efemere precum "Corabia cu rataţi" şi făcînd multă larmă în jurul lor. Nu s-a alăturat, ca alţi congeneri, de mişcarea extremistă de dreapta sau stînga, păstrîndu-se un democrat care ştia să ţină mijlocia. A mai publicat, în 1941, proza Sînt frate cu un fir de iarbă, apoi, după 1944, a avut parte de slujbe pasagere, după care, renunţînd sau fiind licenţiat, a trăit decent din traduceri şi stilizări pe la edituri, fiind mereu gata la orice solicitări. În 1966 s-a aventurat şi în istoria literară, scriind o carte despre un paşoptist şi unionist precum Costache Negri, important ca militant dar cu o operă literară minoră. Cînd a venit vremea memoriilor, acum cîţiva ani a publicat un volum de Portrete, apoi, în 1998, un altul, Visul Cavalerului şi anul trecut, în 1999, încă unul, intitulat Figuri în filigran. Mai toate reiau amintirile din Portrete, adăugîndu-le altele noi, ţîşnite la suprafaţă din apa memoriei, mereu cercetată şi sondată. Cîteodată memoria îl mai înşală (vezi "amintirea" că în toamna lui 1934 Nae Ionescu era directorul Cuvîntului cînd ziarul a fost suspendat, la începutul lui 1934). Dar, una peste alta, figurile acestea filigranate meritau să fie evocate, îşi aduce, de pildă, aminte că în 1933 a participat la solemnitatea s