Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un exerciţiu de cunoaştere

Publicat in Romania Literara, miercuri 19 aprilie 2000 ·

Muzicologia românească - prejudecată sau comoditate - s-a preocupat destul de puţin de instrumentele de lucru - lexicoane, dicţionare, enciclopedii şi biblioteca de referinţă nu este prea bogată până astăzi. Un excelent dicţionar de termeni muzicali, coordonat de Zeno Vancea şi realizat de Gheorghe Firca, împlineşte 16 ani de la apariţie şi ar merita să fie reeditat; un dicţionar de jazz de Mihai Berindei oferă o bună informaţie asupra genului, altul de V. Ionescu enumeră specialiştii în bizantinologie, "Splendorile operei" de Grigore Constantinescu şi "4 secole de teatru muzical" de Cristina Sârbu şi Ana Buga sunt ghiduri de operă; în fine un recent şi foarte bogat dicţionar de instrumente muzicale alcătuit de Valeriu Bărbuceanu sunt titlurile cele mai importante din ultimele decenii. Ele fac parte din categoria cărţilor specializate pe un segment al artei sunetelor, foarte utile dar particularizate şi cu un caracter transnaţional, chiar dacă au o oarecare amprentă originală.

Dar în orice cultură care îşi caută referinţele proprii, esenţiale sunt lexicoanele naţionale cele care adună, în măsura posibilului, suma informaţiei despre creatorii autohtoni, inclusiv cei puţin cunoscuţi sau uitaţi care nu apar în marile selecţii internaţionale. Genul s-a dezvoltat mai ales după cel de al doilea război mondial, îndeosebi în ţări în care tradiţia scrierii despre muzică este mai nouă (Canada, India etc.). La noi, începutul l-a făcut Viorel Cosma în 1965 cu un volum, mai degrabă album decât lexicon (deşi cuvântul apărea în subtitlu), formă dictată de către comanditarii momentului. În 1970 autorul reuşeşte să-şi impună punctul de vedere şi să publice un volum (Muzicieni români. Editura muzicală) construit după normele lexicografice, incluzând circa 400 de nume. Bineînţeles restricţiile timpului au dictat limitări, totuşi cuprinsul a fost mult îmbogăţit, în primul r

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Galaţi: Bărbat care intenţiona să se arunce de pe un viaduct, salvat în ultima clipă

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 42 de ani din municipiul Galaţi care intenţiona să se arunce de pe un viaduct a fost salvat în ultima clipă de către patru poliţişti. Aceştia l-au asigurat provizoriu cu chingi improvizate, iar un echipaj ISU a reuşit să taie gardul de

Nicuşor Dan a strâns 7 milioane de lei din împrumuturi pentru campania sa electorală / Cheltuie 15.000 de euro pe zi pentru online

G4Media acum 26 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat la alegerile prezidenţiale, declară că a strâns 6 milioane de lei din donaţii, în precampanie, iar pentru campanie a obţinut împrumuturi de 7 milioane de lei, transmite Agerpres. Mai exact, în ce priveşte pr

Scenariile alegerilor din România care sperie Bruxelles-ul. POLITICO analizează toate datele despre cele mai probabile runde ale prezidenţialelor înainte de ceea ce numeşte „un vot existenţial”

News.ro acum 2 ore
Toţi ochii sunt aţintiţi asupra României. Ţara se va prezenta la urne pe 4 mai în primul tur al unor alegeri prezidenţiale controversate, după ce îngrijorările legate de interferenţa Rusiei au dus la anularea votului iniţial în noiembrie anul trecut

Nicuşor Dan, despre faptul că foloseşte maşina Primăriei în campanie: Eu cred că dacă sunt primar şi maşina Primăriei mă duce acasă, poate să mă ducă şi la o dezbatere

News.ro acum 35 minute
Nicuşor Dan a declarat, miercuri, despre faptul că foloseşte maşina Primăriei în campania electorală, că, în opinia sa, dacă este primar şi maşina Primăriei îl duce acasă, poate să îl ducă şi la o dezbatere la o televiziune. Nicuşor Dan a fost între

Ucraina a prelungit legea marțială și ordinul de mobilizare cu încă 90 de zile

Mediafax acum 34 minute
Cele două decrete prezidențiale au fost supuse votului parlamentului miercuri și au întrunit majoritatea de două treimi, necesară pentru a fi adoptate. Deși procedurile accelerate ale celor două legi au primit voturile necesare, parlamentarii opoziț

VIDEO S-a semnat contractul pentru noul stadion Dinamo: „E ultimul care se construiește în București”. Când e gata

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
E gata! După ani de zile, urmează demolarea stadionului și construirea noii arene. Discursul lui Cseke Attila, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Adminsitrației comunicat Noua arenă nu va fi doar un spațiu sportiv, ci un hub pentru dezvolt

Anchetă după ce o fată de 16 ani a fost găsită spânzurată în locuinţa sa din Timişoara

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii din Timişoara au deschis o anchetă după ce o fată de 16 ani a fost găsită spânzurată în locuinţa sa. Împrejurările în care s-a produs fapta urmează să fie stabilite.

Caz șocant Un copil de 3 ani a murit după ce a înghițit o substanță toxică folosită pentru deparazitarea oilor

Ziua Constanta acum 3 ore
Un minor de 3 ani din Bacău a murit după ce a înghițit o substanță toxică utilizată pentru ungerea oilor. Tragedia a avut loc în timp ce copilul se afla împreună cu bunicul lui la o stână din comuna Căiuți. Un moment de neatenție i-a fost fatală mic

Papa Francisc le-a mulțumit medicilor care i-au salvat viața în cadrul unei întâlniri la Vatican

Ziua Constanta acum 4 ore
Papa Francisc le-a mulțumit, miercuri, în cadrul unei întâlniri la Vatican, membrilor echipei medicale care i-a salvat viața în perioada de 5 săptămâni în care a fost internat în spital, în stare gravă, cu diagnosticul de dublă pneumonie. Papa Franc

Aaron Boupendza a murit. Fostul atacant de la Rapid a căzut de la etajul 11 al unui bloc din China

Libertatea acum 5 ore
Atacantul gabonez Aaron Boupendza, fostul atacant al Rapidului, a murit la vârsta de 28 de ani, în China. Fotbalistul gabonez ar fi căzut de la etajul 11 al unui bloc, în circumstanțe încă neclare, transmite Fanatik. Marius Șumudică, antrenorul giul

Vremea

București
acum

22°
mie.

7°/23°
joi

9°/23°
vin.

9°/21°
sâm.

10°/21°
Iasi
acum

21°
mie.

10°/22°
joi

9°/22°
vin.

10°/22°
sâm.

8°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

9°/17°
joi

9°/13°
vin.

9°/12°
sâm.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

26°
mie.

10°/27°
joi

11°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/17°
Timisoara
acum

25°
mie.

11°/26°
joi

14°/28°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/17°