Un binecunoscut personaj public, intelectual admirabil, liberal conservator, anti-comunist autentic m-a întrebat într-o zi: "De ce prietenul dumitale, Vladimir Tismăneanu, o minte atât de strălucită, îşi pierde vremea cu probleme clasate, cum ar fi comunismul, în loc să abordeze teme majore ale contemporaneităţii? A scrie despre comunism şi a demasca securitatea sunt astăzi lucruri uşoare". Venind din partea unui om atât de inteligent, propoziţiile m-au derutat o clipă. într-adevăr, în urmă cu vreo doi ani, când avea loc discuţia, atât comunismul, cât şi securismul erau teme intrate în penumbră.

Am încercat să argumentez spunând că acestea nu sunt pentru români "teme uşoare", ci teme vitale. Condiţiile neclare (ba chiar suspecte) în care ne-am despărţit de comunism, misterul total privind mişcările interne din cadrul securităţii, migraţia secretă de ofiţeri din cadrul armatei la serviciile secrete şi retur (vezi cazul generalului Chelaru, un misterios product al pro-antonescianismului atât de prizat de preşedintele ţării!) nu sunt de natură să ne liniştească.

Izbucnirea aberantului conflict pe tema "Gulag sau Holocaust" - la fel de relevantă pentru lumea în care trăim ca şi insolubila chestiune "oul sau găina", când, ca să continui metafora, e la mintea cocoşului că cele două tragedii ale secolului sunt, din perspectiva celor care le-au trăit, egal de criminale! - nu este, în fond, decât simptomul bolilor ideologice nerezolvate din societatea noastră. Lucrurile au fost împinse atât de departe, încât simpla participare la discuţie echivalează cu a te murdări iremediabil. Orice s-ar spune, nu raţiunea a dominat aceste polemici între vechi prieteni şi aliaţi (asta e situaţia!), ci interese care probabil vor ieşi, cu vremea, la suprafaţă.

în condiţiile în care "stânga" domină copios în sondaje, e evident că în România discuţia despre comunism n