La 12 august 1986, prietenul meu siberian Sava Filipovici, un poet de doi metri, umblînd împreună prin Ircuţk, îmi arătase cimitirul vechi al oraşului lui Michel Strogoff, eroul lui Jules Verne. El se oprise înaintea unui mormînt foarte vechi cu un gărduleţ de fier, silabisind numele decedatului, pe care nu-l mai reproduc...

Reproduc doar textul cioplit în piatră în josul monumentului, unde văduva defunctului precizează că monumentul bărbatului ei a costat 180 de ruble.

Sava rîde ca un uriaş traducîndu-mi inscripţia văduvii. Răposatul a fost un mare negustor de blănuri şi pietre scumpe de pe la începutul secolului al XIX-lea şi care făcuse mari afaceri la San Francisco. E o personalitate istorică a negoţului moscovit, dacă leagă între ele numele a două oraşe atît de deosebite, - cel de pe coasta Pacificului şi oraşul din apropierea lacului Baikal, pe care peste cîteva zile doar aveam să-l vizitez împreună cu amicul meu, poetul gigant, şi cînd, gata să trecem cu bacul şi cu cele două Volgi spre insulă, mi se atrăsese atenţia că eram primul european get-beget ce păşea pe insula nelocuită din mijlocul faimosului lac Baikal cu apa cea mai curată şi de unde se exportau, la New-York, cele mai bune şi mai scumpe scrumbii din lume pentru restaurantele de lux americane...

Sava are un aspect de viking. Nu numai statura, îndrăzneala, dar mai ales bancurile lui semeţe de alb puternic despre locuitorii asiatici din stepa buriată pe care aveam s-o străbatem cu cele două maşini, vreo şase sute de kilometri. Spun viking, fiindcă marii drumeţi, ruşi, negustori faimoşi, ce populau oraşul San Francisco pe la finele secolului 18 şi începutul lui 19 erau cam de aceeaşi rasă cu Sava. Mai ales după ce văzusem mai înainte copiii blonzi, roşcaţi şi înalţi la un miting din piaţa centrală, la Tobolsk, oraşul unde fusese masacrată familia ţarului cu ţarul însuş