Ca atîtea alte filme americane, şi The Insider abordează un "caz real", o "afacere" adevărată; i-am putea spune afacerea Ţigareta: în 1994, procurorul general al statului Mississippi a intentat proces unor mari companii de tutun, vinovate de îmbolnăvirea populaţiei; pare incredibil, dar în urma unui şir de procese - la care s-au raliat şi alte state americane -, industria tutunului a fost obligată să plătească 246 miliarde de dolari în contul asigurărilor de sănătate! Procurorul care a declanşat bătălia cu morile de fum, Michael Moore, a acceptat să apară, în film, în propriul rol (episodic), după ce s-a pronunţat admirativ faţă de modul în care regizorul (coscenarist şi coproducător) Michael Mann a ştiut să stăpînească istoria acestui caz. (E interesant de observat, fie şi într-o paranteză, că filmului românesc i-a lipsit, întotdeauna, vocaţia de a pune în ficţiune, cu seriozitate analitică, vreun dosar al actualităţii; n-am auzit să existe scenarii după, să zicem, afacerea Petromidia, sau afacerea Ţigareta - poate şi pentru că, la noi, "afacerile" obişnuiesc să sfîrşească prin sleire, suspendate într-un fel de nebuloasă a indiferenţei colective, într-un spaţiu în care nu există, cu adevărat, ceea ce se înţelege prin opinie publică.)

Michael Mann vede "cazul" de pe baricada martorului cheie, a omului din interiorul sistemului (the insider), chimist de marcă, fost vicepreşedinte la o mare companie de tutun, concediat pentru delict de opinie; în procesul de fabricaţie, ţigărilor li se adăuga o substanţă (cancerigenă) aptă să creeze dependenţă; cînd omul nostru se pronunţă împotriva procedeului, altfel extrem de profitabil financiar, e dat afară cu CV-ul lui impresionant cu tot, şi obligat să semneze o clauză de confidenţialitate. Pe un traseu psihologic (şi de multe ori "pisălogic") întortochiat, martorul iniţial prudent, hotărît să respecte clauza şi să