Noul volum al lui Constantin Pricop, aparut la sfirsitul anului trecut, incearca sa contribuie la impunerea unui model cultural de hermeneutica a literaturii, insistind, direct sau indirect, asupra felului in care valorile estetice se articuleaza in interiorul unui decor spiritual comunitar.
Trebuie sa recunoastem ca analiza culturala pare sa fi cistigat ceva mai mult teren in actul critic de dupa 1990, desi semnele incetatenirii genului la noi sint inca destul de firave. Imbucurator ramine faptul ca unii dintre recentii (si chiar mai vechii) comentatori literari cauta sa-si adapteze discursul la diapazonul criticii euro-americane din ultimele decenii, iesind de sub autocratia mult-prea-longevivului impresionism romanesc.
Optiunea pentru studiile culturale nu este intimplatoare, grefindu-se pe nevoia criticului postmodern de a intelege constructul estetic ca element determinat de starea de spirit globala a macrosistemului si nu ca artefact autonom. Investigatia literaturii poate deveni astfel o fascinanta incursiune in manifestarile mentaliste si culturale ale grupului unde s-a nascut si, la rindul ei, a dat nastere la stereotipuri de gindire colectiva, cu o mai mica sau mai mare intensitate. Textul capata virtuti reprezentationale, codificind un ansamblu de trasaturi psiho-socio-culturale la un moment dat.
Vasta analiza asupra fenomenului critic romanesc din perioada interbelica intreprinsa de catre Constantin Pricop cu instrumentarul studiilor culturale este un argument in acest sens. Seductia ideologiilor si luciditatea criticii porneste chiar de la semnalarea carentei fundamentale a criticii romanesti in totalitatea sa. Ea nu a reusit sa impuna decit un critic public care, dupa Northrop Frye, abordeaza literatura in functie de context, fiind un exponent al “impresiilor
Noul volum al lui Constantin Pricop, aparut la sfi
