Nu, nu e vorba despre cărţile de călătorie, în care notezi ce ţi se întîmplă sau ce vezi pe drum. E vorba de cărţile pe care le iei cu tine într-o călătorie, ca să-ţi treci timpul în mod plăcut, atunci cînd, din diverse motive, nu ţi se întîmplă sau nu vezi nimic interesant.

Ar fi de remarcat din capul locului că mijloacele moderne de călătorie sporesc, în principiu, nevoia, între altele, de lectură. Deplasîndu-te repede, cu avionul, bunăoară, nu ai de obicei decît un foarte slab contact cu peisajul. Odinioară, omul mergea mai încet, făcea popasuri îndelungi, privea în jur, cunoştea locurile şi oamenii şi se simţea îndemnat să scrie. Nimic din toate acestea nu mai există în cazul călătoriei cu avionul. în avion nu se leagă cunoştinţe. De la un aeroport la altul este timp destul pentru lectură. De scris, despre ce să scrii? Şi, totuşi, ce citim în avion?

Viteza şi ritmul călătoriei nu sunt cîtuşi de puţin indiferente cînd ne referim la lectură. în avion, se citesc ziare şi reviste. Mai rar, cărţi. Desigur, cititorul de cărţi este o pasăre rară în lumea noastră. Călătorul nu citeşte cărţi pe drum şi fiindcă nu citeşte nici acasă. Dar chiar şi călătorii care au biblioteci personale (şi ar putea spune ca Flaubert: "Eu şi cărţile mele, în acelaşi apartament, ca un castravecior în oţetul lui") preferă, în călătorie, revistele. Explicaţia e simplă: iuţeala deplasării moderne îţi dă sentimentul provizoriului; abia te-ai îmbarcat, şi ai şi ajuns la destinaţie; cele cîteva ore necesare ca să traversezi oceanul nu reprezintă, psihologic, o durată consistentă, deoarece ai mereu în minte ideea că parcurgi miile de kilometri mai repede decît sunetul. în definitiv, pleci din Bucureşti după prînz şi ajungi la New York seara. Schimbarea de fus orar face şi mai scurtă călătoria. Acest provizorat nu te îmboldeşte să te laşi în voia lecturii. Cărţile groase sunt desc