Pot vîna lei în jungla de sticlă, luneta trage linie

de ochire, fraţii mei rătăcesc prin Est întrebîndu-se unde

va răsări soarele peste 7 ore, nici o speranţă, le simt

umbra alături, pe aici, din casa din Woodside strălucind

în beculeţe ca beteala în părul unei mirese se vede

atît de departe, de acolo nici pînă acolo nu se mai vede,

pot ochi liniştit direct în World Trade Center şi nimeni

să nu ştie, e un gînd rătăcit ca o ciudată amintire netrăită,

o iluzie în capul unei păpuşi de cîrpă

mursecată prin curte de cîinii de la Coşula, zvîrcoliri

pe masa de scris, lîngă ceaiul cu arome de fructe culese din

Flushing Meadows Corona Park de mîinile Claudiei pe vremea

cînd bruma era ca puful pe piersici, mîini oblojite de Doru

în mir şi aghezmuri, metafore lăsate să cadă în ajun de

Crăciun printre lacrimile unui copil scîncind colinde

de-acasă, un flaut plîngînd vesel în mîinile unei foste

balerine, liniştit şi confuz de parcă aş fi locuit de-o

viaţă în Queens, hărţuit de gînduri ca de o pacoste

într-un suflet secătuit ca disperarea lăsată liberă

prin Manhattan privind prin vitrina magazinului Panasonic

din Lexington sau nepăsarea prostituatei din Central Park

cînd în spatele ei cei de la N.Y.P.D. îşi pregătesc brăţarele

de inox, liber, liber aud încă prin aer vocile

celor de la Metropolitan Opera atingînd ferestrele Gemenilor,

şiroind pe Wall Street, mai departe pe Broadway, venin de

viperă roşie în auzul de peste ocean, din South Ferry

pînă în St. George din Staten Island, pot, desigur, pot

de aici vîna lei, fără prieteni care să mă împuşte pe la spate,

Ghilgameş fără Enkidu în pădurea de sticlă cu mii şi mii

de Humbaba, printre copaci înfloriţi electric