Parlamentarul anonim, se spune, e cel cu ajutorul căruia partidele pot conta pe voturi sigure. El ar fi cel care face să meargă maşina de vot. Potrivit însă propriilor mele observaţii acest parlamentar, indiferent de culoarea sa politică e cel care încurcă rezultatul voturilor cu bile şi lipseşte din sală tocmai cînd partidul din care face parte are mai multă nevoie de el. Disciplinat cînd alor săi le merge bine, el devine imprevizibil în momentele de criză care îi pot atinge interesele.

Istoria salariilor majorate ale parlamentarilor, cu toate episoadele ei, are învăţături mult mai grave decît lasă ea la vedere. Învăţături care încep chiar de la o şedinţă a biroului permanent al Camerei Deputaţilor a cărei stenogramă a fost publicată într-un cotidian de mare tiraj. La adăpostul confidenţialităţii acestor şedinţe de birou, chiar şi parlamentari care nu intră în această categorie a anonimilor uită sau ignoră ce declară liderii partidului lor, deşi îşi reprezintă partidul în aceste şedinţe. E ridicol ca PDSR-ul să susţină că parlamentarii săi n-au ştiut ce au votat, cînd dl Acsinte Gaşpar, reprezentant al PDSR, i-a explicat lui Ion Diaconescu de ce salariile parlamentarilor nu trebuie comparate cu pensia ultimei bătrîne din această ţară. Asta în pofida apelului la statistici ale bătrînului preşedinte ţărănist care i-a explicat şi el d-lui Gaşpar că ultima bătrînă ar trebui numărată cu milioanele. Sau că creşterile salariilor bugetarilor se fac prin restrîngere de posturi. Încît pentru mărirea salariilor deputaţilor ar trebui să se reducă numărul acestora.

Cînd, la începutul săptămînii trecute s-a discutat despre revotarea în Camerele reunite a articolului în care s-a strecurat şi mărirea salariilor parlamentarilor s-au înregistrat, ca de obicei, absenţe numeroase, dar şi voturi făţiş exprimate împotriva revotării acestui articol. În cea mai mare par