Pe coperta a 4-a a cărţii lui Daniel Pennac, Domnilor copii, apar cîteva informaţii-cheie pentru eventualii lectori: "unul dintre scriitorii cei mai mediatizaţi ai editurii franceze Gallimard", "succes imens" şi "în topul vînzărilor". Astfel de sintagme aduc uneori deservicii scrierilor de valoare - succesul este un mare generator de prejudecăţi. În cazul acestui roman este bine să renunţăm la parti-pris-uri - cititorii români au ocazia să se delecteze cu un text amuzant, inteligent, excelent scris, cum puţine sînt.

Trei elevi de 12 ani sînt prinşi de profesorul lor, un tiran al şcolii numit Crastaing, în timp ce îl desenau într-o postură inedită: şcolarii, purtînd o pancartă ("Crastaing, porc ticălos, clasa-ţi vrea hoitul scîrbos"), înarmaţi pînă în dinţi cu tunuri, mitraliere şi altele îşi hăituiesc profesorul îngrozit (desenul este redat întocmai de editori). Furios, Crastaing îi pedepseşte cu o temă suplimentară: "Te trezeşti într-o dimineaţă şi constaţi că peste noapte te-ai transformat într-un adult. Complet înnebunit, năvăleşti în camera părinţilor dumitale. Aceştia s-au transformat în copii. Povesteşte urmarea." Toate acestea se întîmplă în prima parte intitulată "Subiectul".

Urmarea este surprinzătoare nu şi dacă sîntem atenţi la titlul celei de-a doua părţi: "Povestiţi urmarea"): lucrurile se întîmplă întocmai, copiii devin adulţi, adulţii, copii şi încurcăturile se ţin lanţ. Pînă aici nimic extraordinar. Dacă intrăm însă în amănuntele de tehnică narativă ale acestui roman, ies la iveală conexiuni fascinante.

Tatăl unuia dintre copii (Igor) este mort dar, în acelaşi timp, este... naratorul acestei poveşti. Efectul este ciudat de firesc: metatextul romanului, în care naratorul tradiţional putea comunica în voie cu cititorii sau cu personajele, îi permite copilului să poarte un dialog natural (a se înţelege: acceptat de legile liter