În cîrciuma lui Haţarmavet, acum aproape goală, discuţia despre problemele financiare crescîndă se potolise. Ardoarea ei se stinse cu plecarea celor trei fraţi Hadoram, Uzal şi Dicla. Cîrciumarul ieşi să le aducă celor rămaşi apă rece şi curmale. În absenţa lui, adunarea fu condusă de vulpoiul de Peleg, cel amestecat în nişte zvonuri despre împărţirea pămîntului. Într-un colţ, la o masă mică, Uriel se îndeletnicea cu lupta împotriva somnului. Avea o întîlnire cu Rafael "la ceasul cînd Luceafărul va ieşi pe cer". Luminătorul depărtărilor trecuse demult pe drumul său de fiecare zi. Îi părea rău, că nu le-a dat palavragiilor plecaţi o lecţie de comportament în prezenţa unui înalt funcţionar. Poate ar fi rîs de el, ca şi dentistul de azi de dimineaţă care l-a sărăcit. Fiind în afara gospodăriei Eden, mehenghiul nu i-a recunoscut cartela; astfel a trebuit să plătească peşcheş, asta în plus faţă de torturile tratamentului. Toată lumea se întrecea a-l face să-şi trădeze meteahna pe care o purta din copilărie. Unii spuneau că morbul i se trage de mai tîrziu, din ascultarea posturilor de radio în lumea socialistă. Şi acum venea cineva să-i redeschidă rana. Tîrşîind papucii, Haţarmavet se apropie cu o carafă: "Nu vă supăraţi, eu sînt un fel de doftor al satului. Scriu reţete şi boli. Poate doriţi să-mi vizitaţi arhiva." Uriel se oţărî: "Nu, deloc!" - "Nu mă pot stăpîni cînd aud de o nouă deficienţă. Domnia voastră sînteţi un caz celebru, dar nimeni nu ştie de ce suferiţi." Funcţionarul contemplă sticla aburită şi se simţi mai mizerabil. Capitulă. "Sînt mut de trei cuvinte." - "Care cuvinte? Care şi care anume?" Uriel mişcă buzele spre sticla strălucitoare. "Aste trei: hîc, huc, hic." - "Excelent", se ploconi patronul. "Au fost trei. Exact. Sînt însă nişte interjecţii care depind de fenomene exterioare, ca, de ex., o stare de excesivă ebrietate sau o suferinţă a intestine