Lacul celebru din inima Siberiei, un prozator de seamă sovietic de pe timpuri, ducînd o campanie acerbă, îl transformase într-un ţinut ferit de orice formă de poluare. Deşi, în anul 1986, ecologia, mai ales pe continentul euroasiatic, nu căpătase încă amploarea pe care o are astăzi în lume. Primejdia era ca insula întinsă din mijlocul lacului să fi fost modernizată, canalizată, bîntuită de cetele barbare de turişti mondiali sau autohtoni, iar toată puritatea locului să se fi dus de rîpă...
Dezvolt ce am mai scris mai demult despre călătoria făcută la Ircuţk. Iar de aici, prin stepa buriată, vreo şase sute şi ceva de kilometri, spre lacul asiatic vestit.
În preziua plecării, Sava, prietenul meu, poetul ţarist gigantic o făcuse lată în cel mai de seamă local al oraşului. Cu noi mai erau doi ziarişti din Ircuţk, prietenoşi, foarte simpatici. Călătoria de a doua zi aveam să o facem împreună în cele două Volgi amintite. Unul din cei doi jurnalişti, pe cînd petreceam, îşi vîra amîndouă mîinile sub faţa de masă, lipea unul de altul cele două arătătoare frecîndu-le unul de altul, în limbajul universal, şi şoptindu-mi după cîteva vodci băute, - "Costea, - adresîndu-mi-se mie, - Elena voastră şi Raisa (nevasta lui Gorbaciov) toje!"... că sînt la fel una cu alta, aceeaşi pacoste. Mă mirasem că lucrul se putea vedea tocmai de acolo. Siberia mirosise... Pe urmă, localul se închisese; pe urmă, Sava, rămas fără votcă, făcea scandal în sensul că ce-i aia să te duci la culcare fără o rezervă de băutură, cînd mai rămăseseră atîtea de discutat şi de pus la cale... Toată noaptea, poetul se zbătuse cuprins de o insomnie rebelă. În cele din urmă, spre zori, aţipise, şi cînd dormeam mai bine, mă trezise din somn îndemnîndu-mă să mergem la alimentara de peste drum să cumpărăm vodcă; mai cu seamă că porneam la un drum foarte lung, spre Baikal...
La şase şi jumătate
