Orice întîlnire cu o altă lume este fascinantă în primul rînd pentru că înseamnă o provocare pe multe planuri. Mirajul este cu atît mai mare cu cît depărtarea de noi, de Europa se adînceşte. Distanţele se traduc nu doar în mii sau zeci de mii de kilometri, ci şi în coduri culturale, ritmuri de civilizaţie, mentalităţi şi structuri umane. Contactele cu alte spaţii, cu alte ţări au fost, de cele mai multe ori, popasuri. Cine nu o invidiază şi astăzi pe Karen Blixen pentru extraordinara sa experienţă umană, dublată de cea scriitoricească, "din inima Africii"? Graba instalată la acest sfîrşit de secol ne face să alergăm spre mii de orizonturi reale sau virtuale, modificînd în noi tipul de observaţie, de analiză. Am cutreierat lumea şi ca turist, şi ca invitat la congrese, festivaluri, turnee, ca observator şi comentator teatral. În această calitate tinzi să transformi totul într-un spectacol, să cauţi dimensiunile ludicului în orice. Şi mai este ceva: ai vrea să strîngi în tine tot ce vezi sau ţi se întîmplă, să absorbi ca un burete toate informaţiile pentru ca la întoarcere să-ţi conectezi confraţii la mode teatrale, curente, tendinţe, modalităţi. În revistele de specialitate, şi nu numai, un punct de interes major sînt comentariile colegilor mei la premiere sau festivaluri de pe alte meleaguri. Citindu-le, ţi se risipeşte pentru o vreme sentimentul inactualităţii. Chiar dacă eşti la curent cu ce se întîmplă, tipul de analiză comparativă poate plasa mai exact fenomenul teatral românesc.

Întîmplarea a făcut ca la mijlocul lunii martie să particip la Festivalul Naţional Multicultural Canberra 2000 din Australia şi să însoţesc turneul Teatrului Nottara cu spectacolul Master Class şi la Melbourne şi la Sydney. M-am numărat printre cei care au avut un punct de vedere critic faţă de această montare a regizorului Radu Gabrea pe un text foarte bine scris (autorul e