O revistă de programe TV ce se adresează, dacă e să ne luăm după titlu, "maniacilor" micului ecran utilizează un sistem de cotare a filmelor în funcţie de trei parametri: Umor, Sex, Violenţă. Sistemul e pe cît de simplu pe atît de, aşa cum vom vedea, derutant. Prima observaţie care se poate face e că, dacă ne luăm după această grilă, orice film conţine în mod obligatoriu cel puţin unul din cele trei ingrediente, indiferent dacă e vorba - reiau aici chiar etichetele propuse de revistă - de un thriller, de o dramă, de o comedie, de un western, de un film S.F., de acţiune, de aventuri sau de o peliculă "horror" (ceea ce înseamnă, totodată, că orice operă cinematografică e, în definitiv, o combinaţie - cu dozaj variabil - între umor, sex şi violenţă). În al doilea rînd, nu se înţelege dacă "steluţele" acordate fiecărei rubrici reprezintă o apreciere favorabilă sau, poate, o recomandare de genul "interzis spectatorilor sub 16 ani": două steluţe la "umor" indică, s-ar zice, că vom rîde în hohote; în schimb, două steluţe la "violenţă" sînt ambigue: să fie o invitaţie la a ne bucura ochii cu hemoglobină şi vînătăi sau un avertisment adresat sufletelor mai sensibile? Una peste alta, pus în practică, sistemul ne rezervă numeroase surprize. Aplicînd creator teza lui Eugen Ionescu, conform căreia tragicul şi comicul se confundă, revista leagă nu o dată eticheta "dramă" de prezenţa umorului. Cursa cea mare, filmul lui Frankenheimer e "dramă" dar la "umor" are o steluţă; la fel, Aşa e viaţa al lui Blake Edwards. De un haz devastator pare să fie drama Coşmarul (caracterizată chiar, în textul de prezentare, drept "mişcătoare dramă") şi cotată, la umor, cu două steluţe! Cazul "dramei" O iubire nemuritoare e şi mai complex: povestea misterioasei iubiri a lui Beethoven are o steluţă la "umor" şi două la "sex" (de unde rezultă că prestaţia lui Beethoven e la fel de toridă ca acee