Daniel Cristea-Enache este un foarte tînăr colaborator al Adevărului literar şi artistic, unde scrie, de ceva timp, articole de critică de întîmpinare. Că este foarte tînăr - aceasta se poate vedea şi din insistenţa şi nerăbdarea lui în a se face cunoscut, în a se recomanda cu orice preţ, în a-şi face publicitate. Într-o mică paranteză trebuie să precizăm că tînărul este nepotul lui Valeriu Cristea şi că a beneficiat din plin de această înrudire. Faptul ne-a fost relevat, de altfel, de însuşi D. C.-E., printr-un articol apărut în Adevărul literar şi artistic acum cîteva săptămîni, cu ocazia împlinirii unei cifre rotunde de la dispariţia criticului literar. Am fost surprinşi atunci să constatăm că textul respectiv era prea puţin despre Valeriu Cristea, şi mai mult despre semnatarul articolului - despre cît de mult l-a apreciat şi cîte speranţe şi-a pus în el unchiul său. Deşi ne-a revoltat tratamentul (Valeriu Cristea merita ceva mai mult, nu doar să fie o simplă treaptă pe care să se înalţe nepotul său) am preferat să nu comentăm, considerînd că, în fond, este o chestiune de familie. Iată însă că D. C.-E. recidivează. Din păcate, s-a ivit o nouă ocazie. Spunem "din păcate", pentru că această ocazie este din nou una întristătoare: recenta dispariţie a unui alt mare critic, Ov. S. Crohmălniceanu. Se pare că aceste momente de extremă gravitate îl incită pe D. C.-E. în dorinţa lui de a-şi face reclamă. În numărul 516 (2 mai 2000) al Adevărului literar şi artistic , D. C.-E. semnează, pe prima pagină a revistei, necrologul intitulat "O pierdere grea: Ov. S. Crohmălniceanu". Din cele trei coloane ale articolului, prima, aproape în întregime, ni-l înfăţişează şi ni-l recomandă, prin intermediul celui dispărut, pe însuşi semnatarul textului.

Îl întîlnim pe tînărul D. C.-E. în poziţia autoritară de universitar: "Acum cîteva zile, le recomandam studenţilor la semin