Perioada studenţiei lui Titu Maiorescu n-a fost una lineară şi calmă. Mai întîi, în 1858, după strălucite studii la Colegiul Theresianum din Viena, ajunge student în Litere (ceea ce însemna şi filosofia) la Berlin. Era precipitat şi i se părea că profesorii berlinezi nu-i spun nimic nou, el care, cu un an înainte, la Theresianum, elaborase, pentru a-l ajuta pe un coleg, un breviar de logică (aşa numita "Logica lui Lohner"). Citea mult, filosofie şi beletristică, învaţă limbi străine (franceza o ştia, acum se înfrunta cu engleza), frecventa asiduu muzeele, dădea lecţii particulare şi urma, alături de Litere, cursurile Facultăţii de Drept (cam împotriva voinţei tatălui său), cucereşte, prin corespondenţă, prietenia surorii sale Emilia, se îndrăgosteşte de Clara Kremnitz. Şi, deşi era student în anul întîi, reuşeşte să obţină, la o universitate mai obscură, cea din Giessen, în iunie 1859, un doctorat în filosofie, redactînd o succintă teză despre Relaţie. Şi îşi anunţa, triumfător, performanţa familiei, la Bucureşti. Tatăl său, cărturarul Ioan Maiorescu, era, din aprilie 1859, director al Eforiei Instrucţiunii Publice, adunîndu-şi, datorită intransigenţei, mulţi şi puternici inamici. Cum Eforia anunţă un concurs pentru o bursă de studii în Litere la Paris, s-a gîndit, fireşte, la fiul său. Acesta, în vacanţă, s-a înapoiat în ţară, a dat şi a cîştigat concursul şi, în noiembrie 1859, ajunge la Paris. Se înscrie (cam împotriva clauzelor bursei şi a voinţei tatălui său) nu numai la Litere, dar şi la Drept. Dar, încurcat cum era cu dragostea pentru Clara Kremnitz, şi-a făcut studenţia (frecventarea cursurilor nu erau obligatorii) stînd mai mult la Berlin, repezindu-se la Paris pentru examene, cel care îl ajuta fiind Theodor Rosetti (cumnatul domnitorului Al. I. Cuza), cu care se împrietenise şi care îi făcea diferite servicii, inclusiv împrumut de cărţi. În 1860 obţi