După ce "telefonul roşu" s-a stins fără urmări, ca orice scandal cu iz electoral, afacerea "Adrian Costea" părea la început un alt foc de paie de aceeaşi factură. Din ce se vede pînă acum, această afacere aruncă o lumină nu tocmai plăcută asupra evoluţiei democraţiei româneşti. Fiecare element al unei democraţii care ar trebui să fie deja matură îşi arată slăbiciunea în oglinda "Costea". În primul rînd, justiţia din România. Cea care ar trebui să fie a treia putere în stat se arată şi cea mai firavă. Deşi despre albumul "Eterna şi fascinanta Românie" se vorbeşte de cîţiva ani, justiţia română s-a ţinut deoparte de orice fir care ar putea duce spre lumea politică. Fără o tradiţie a independenţei, obişnuită să fie doar un instrument prin care puterea comunistă ţinea sub control societatea, justiţia română este încă timorată, îi este frică să nu supere puterea şi să nu fie acuzată de către opoziţie. Deşi în plan legislativ au independenţă, mentalitatea de slujbaş obedient îi împiedică pe magistraţi să privească bănuitor sau eventual acuzator spre lumea politică. Justiţia se mişcă doar cu voie de la politicieni. Pînă şi un amărît de primar de sector ca Luţu a fost anchetat abia după ce partidul s-a dezis de el. Costea a intrat în vizorul procurorilor abia după ce au venit judecătorii francezi. Iar magistraţii statului francez au căpătat un statut de supra-om. Neobişnuiţi ca oamenii legii să gîndească şi să acţioneze normal, ziariştii le-au acordat francezilor a aură de infaibilitate care probabil i-a surprins şi pe aceştia. Argumentul cel mai invocat a fost următorul: trebuie să fie ceva, dacă s-a deranjat un judecător francez. O altă faţă a României care nu se vede tocmai bine în oglinda acestui scandal este presa. S-a spus că presa românească ar fi singura putere care funcţionează în momente ca acesta. Însă funcţionează pătimaş. Indiscutabil că o presă care adu