Ritmul pare a fi cel al unei ţări care are timp: instalarea şi jurămîntul preşedintelui ales, Vladimir Putin, s-au produs la peste o lună după anunţul oficial al victoriei în alegeri. Acum preşedintele a numit un prim-ministru interimar: şi el o să aştepte cu deciziile importante, pînă la definitivarea pe post. S-ar putea crede că în Rusia, ca în Liechtenstein sau în Andorra, totul merge de la sine, important este ritualul puterii, cel care deosebeşte ţara de restul lumii. Între timp, războiul din Cecenia îşi ia, din ambele părţi, raţia sa de victime, economia ţării se tîrîie afişând o creştere despre care specialiştii zic că este în relaţie cu preţul petrolului şi că e vulnerabilă la prima modificarea a pieţei mondiale. Climatul de afaceri este nesigur şi neatractiv, criza din vara lui 1998 a distrus sistemul bancar şi a inoculat un durabil sentiment de neîncredere. Afacerile se fac pe termen scurt, în căutarea profitului maxim. În spatele preşedintelui, marii magnaţi ai economiei mafiote ruseşti stau în aşteptare: nu este exclusă posibilitatea ca Putin, scos de ei din anonimat, să încerce să-şi facă un nume propriu printr-o lovitură împotriva lor. Din punctul de vedere al situaţiei politice, Rusia se află la o importantă răscruce: este, probabil, ultimul moment, într-un răgaz de timp previzibil, cînd se mai poate spera la o evoluţie democratică. Paradoxul este că această perspectivă este dorită intens în afara Rusiei, de către foştii adversari din NATO, dar şi de către foştii aliaţi din Pactul de la Varşovia, de fostele republici sovietice şi de foştii vecini. Este de observat că deşi în fostele republici sovietice (cu excepţia ţărilor baltice) predomină conducerile autoritare, marcate de sechelele comunismului, şansa lor de a-şi păstra suveranitatea este dependentă de continuitatea democraţiei din Rusia. În Rusia însă, democraţia a rămas doar un cuvînt cu