M-am lămurit! M-am lămurit întru totul: gata cu literatura, nu se mai poate face nimic! Totul e clar, dacă scriitorul cu cele mai mari tiraje de după '89, autorul a nu mai ştiu cîte cărţi care s-au vîndut ca pîinea caldă (asta metaforă!), creatorul cu cea mai înaltă prolificitate din toată breasla noastră, romancierul cu cea mai desfrînată putere epică, cu cea mai rapidă forţă de punere a ideilor de nu în abis măcar pe hîrtie, pe scurt: prozatorul cu cel mai mare succes de public, s-a decis să intre în politică, să-şi facă partid şi să candideze la Primăria Capitalei! N-are absolut nici o importanţă - pentru mine şi, sper, nici pentru Domnia sa - faptul că nu am putut citi pînă la capăt nici una din cărţile lui, toate mînate de un încruntat şi întunecat naţionalism combinat cu o mare furie antidemocratică, toate minate de o neglijenţă stilistică avînd pe măsură doar tendenţiozitatea politică paralizantă din p.d.v. artistic. Repet, nu are nici o importanţă că nu-mi place cum scrie, cum gîndeşte şi ce propovăduieşte. Acesta e gustul meu şi - slavă Domnului! - el nu a împiedicat vreodată ca romanele respectivului să stea pe locul 1 în topurile librarilor; nu am ipocrizia atîtor confraţi - invidiabilă nu o dată... - cărora cică nu le pasă de "best-seller"-urile zilei, ei dispreţuind succesul imediat în numele celui, indiscutabil, de pe lumea cealaltă. Mă uit la "best-seller"-uri ca omul în piaţă: ele există, nu le poţi ocoli, (o carte vîndută ca pîinea caldă nu e doar o metaforă frumoasă) şi e o prostie să-ţi cheltuieşti energia sfidîndu-le sau gelozindu-le. Ele sînt un fenomen de piaţă care mie, unuia, nu-mi displace în absolut, fiindcă dau un semn, bun-rău, esenţial: se mai citesc cărţi, ochii mai cad şi pe altceva decît pe televizor şi computer, nu mor tipografii cînd vor internauţii... Dar ceea ce mă copleşeşte şi mă luminează acum este altceva şi nu aparţine