Cum să nu-ţi cumperi o casă Dacă nu ai o casă este grav. Dar în cazul în care ai una şi doreşti să o vinzi, situaţia nu este cu mult mai favorabilă. Vînzarea (cumpărarea) unei case este o aventură, o probă de viaţă în care îţi sînt puse la încercare voinţa, răbdarea, agerimea şi nu în ultimă instanţă rezistenţa fizică. Birocraţia românească, aşa cum se ştie, este un labirint şi dacă nu ai un fir al Ariadnei conducător - aceasta însemnînd măcar cîteva relaţii, cîţiva oameni ai tăi - există riscul de a te trezi în rolul domnului K., sau al unui alpinist începător ce are de parcurs un traseu 6B (pentru care trebuie să fii măcar jumătate de Ticu Lăcătuşu). Expediţia poate începe la Cadastru, pentru că în primul rînd este nevoie de schiţa casei cu planul de amplasament la scara 1:500 (zona, strada etc.). Această schiţă trebuie integrată într-un dosar alături de aprecierile unui expert care garantează autenticitatea documentelor-topos, evaluare şi alţi parametrii cunoscuţi doar de ei. Un asemenea dosar se realizează mai uşor pentru apartament, mai greu pentru casă (...sau vilă). Cadastrul este una din etapele cele mai lungi ale vînzării/cumpărării. Să depui cererea de schiţă nu durează decît cîteva ore, însă primeşti harta după două-trei săptămîni de căutări ale funcţionarilor în pivniţa instituţiei printre rafturi pînă-n tavan şi dosare vechi, mucegăite, unele chiar distruse. Cu mica hartă şi fişa imobilului (teren, construcţie, proprietar, vecini) cuantificate de expert (zis cadastrist), care îşi face treaba mai repede cu cît este plătit mai bine şi pe care statul te obligă să-l consulţi - alcătuieşti un dosar ce se depune la Oficiul de Cadastru, Geodezie şi Cartografie Bucureşti. Este momentul să îţi mai iei o vacanţă şi să aştepţi aproximativ o lună pentru a primi o ştampilă pe care am văzut-o şi nu este cu nimic deosebită de altele - dreptunghiulară. După ce ai