Exista in Romania teme de reflectie care sfirsesc mereu prin a deveni sloganuri seci. La fel se intimpla cu democratia locala. Ar trebui sa vedem insa si care este sensul practic ce se ascunde indaratul fatadei stralucitoare a acestor cuvinte.

Daca intelegem prin democratie locala o anumita autonomie administrativa regionala, municipala sau comunala, nimic nu garanteaza aprioric ca aceasta putere delegata de la centru nu va fi iarasi confiscata de catre aparatele locale ale partidelor politice si retelele oculte de influenta care repeta, la o scara mai mica, ceea ce face Statul la o scara mai mare. Daca intelegem prin democratie locala posibilitatea pe care ar detine-o asociatii de cetateni de a controla efectiv atit diversele administratii, cit si puterea economica si politica, atunci ma vad, inca o data, nevoit sa revin asupra absentei tragice a societatii civile – pe de o parte, dar si asupra sensului acordat binelui comun de catre majoritatea locuitorilor acestei tari, indiferent de nationalitate si religie, pe de alta parte. De aceasta data (singura, de altfel) multiculturalismul (alta gaselnita a asa-zisilor democrati) functioneaza perfect. Toata lumea este de acord in a nu spune nimic si a nu face nimic.

Intr-adevar, in general, democratia, ca si suveranitatea, puterea sau simtul virtutii nu se decreteaza, nu se proclama, nu au nimic de a face cu colocviile si seminariile de autogratulare. La aceste valori nu se ajunge decit prin actiune, inteleasa ca experienta existentiala. La fel stau lucrurile in ceea ce priveste democratia locala. Desi instaurata printr-un ansamblu de legi, aceasta nu poate exista in realitate decit atunci cind se manifesta sub forma unei infruntari (“polemos

Exista in Romania teme de reflectie care sfirsesc mereu prin a deveni sloganuri seci. La fel se intimpla cu democratia locala. Ar trebui sa vedem ins