La 15 iunie 1989, s-a celebrat Centenarul naşterii lui Mihai Eminescu (ME), evident, cel mai important poet român, cel care a transformat nu numai poezia dar şi limba română - şi care a fost numit de "regim" "Poetul Naţional". În deosebi ultimii săi ani de viaţă au fost penibili pentru el, din cauza unor "iubiri imposibile", a bolilor, a situaţiei materiale precare (deşi, mult apreciat, a fost ajutat de persoane importante să studieze şi apoi să călătorească în străinătate, să capete modeste slujbe etc.). A lucrat şi ca ziarist, scriind virulente texte politice, mai ales împotriva Liberalilor (numiţi "Roşii"), ca suporter şi protejat al Partidului Conservator Român, compus aproape exclusiv din clasa superioară de boieri, de înalta burghezie intelectuală etc.
Din cauza unor poeme sau texte patriotice scrise ca jurnalist, "regimul" a început să-i dea o "înaltă apreciere" (după epoci în care era criticat datorită unor fragmente "naţionaliste"). Şi astfel, Centenarul său a fost celebrat în marea sală istorică "a Ateneului Român", prin aşa-numitul "Simposion Omagial Mihai Eminescu", participanţi fiind invitaţi "aleşi", mai cu seamă din Nomenklatură, din scriitorii bine-văzuţi etc. Adunarea s-a deschis printr-un "Mesaj " (M) al lui NC (citit de unul dintre cei mai inculţi miniştri ai săi, Emil Bobu). În acest M, se dădeau citate, între altele, dintr-un poem parţial "naţionalsit" al lui ME, Doina. Acest poem fusese, mai înainte, cenzurat (din proprie experienţă ştiu că nu putea "circula" afară din Bibliotecile de Stat nici chiar întregul volum în care era inclus), iar aceasta din cauza versurilor care blestemau pe "cine-a îndrăgit străinii...". Citarea versurilor a fost considerată ca un "semnal" din partea lui NC şi a fost, desigur, o strategie de Ll pentru atragerea maselor, pentru mişcarea a ceea ce era, în fond, o crudă realitate prezentă.
"Mesajul"
