De o lună de zile, teatrul românesc este măcinat de o serie de conflicte ce au depăşit cu mult spaţiul esteticului. O situaţie internă dintr-un teatru, este vorba de Nottara, nerezolvată la timp, amînată într-un mod iresponsabil a ieşit din matcă, tinde să genereze efecte extrem de periculoase. La ora asta, planurile s-au amestecat atît de tare - teatral, uman, politic, - încît a căuta acum cauza devine o operaţiune de maestru. Lipsa de comunicare între actori şi directorii lor - Vlad Rădescu şi mai nou Stelian Nistor - atitudinea arogantă a acestora, neacoperită însă de o autoritate profesională, sînt principalele motive ale unui conflict mai vechi scos la iveală abia acum. Din păcate, din laşitate sau din frica zilei de mîine, actorii n-au forţat discuţii directe şi lămuritoare cu direcţiunea, lăsînd lucrurile să mocnească, sau au şuşotit pe la colţuri. Inoperant. Nemulţumirile s-au strîns. Sigur că nu întotdeauna un şef este agreat şi că, mai ales într-un teatru, acesta nu poate mulţumi pe toată lumea. Nici nu are cum şi nici nu cred că trebuie să o facă. Un fapt este cert într-o lume de histrioni şi nu pretinde o abilitate specială: dialogul cu oamenii. Asta înseamnă şi protejarea sensibilităţilor, orgoliilor, vulnerabilităţilor, suspiciunilor, depistarea dorinţelor, aşteptărilor şi încercarea de a le veni în întîmpinare. Sau, uneori, măcar simularea acestei intenţii. Într-un fel a condus teatrul Bulandra Liviu Ciulei şi în altul Radu Penciulescu Teatrul Mic sau, mai încoace Andrei Şerban Teatrul Naţional din Bucureşti. Contestaţi sau nu, ei au fost iubiţi mai presus de orice. De chestiuni mici sau conjuncturale. Pentru că ei sînt valori ale teatrului românesc. Şi politica lor directorială tot în jurul valorii s-a învîrtit. La un astfel de drum, trupa merge alături de cel care o conduce. Acest interval petrecut împreună este bazat pe încredere reciprocă, pe